În ultimul trimestru din 2023, Parlamentul a cheltuit pe deplasările de serviciu în străinătate peste un milion de lei

În trimestrul IV din 2023, Parlamentul a cheltuit pe deplasările de serviciu în străinătate ale deputaților și angajaților secretariatului peste un milion de lei. Potrivit datelor prezentate de Legislativ, cea mai mare sumă, aproape 130 de mii de lei, s-a cheltuit pentru deplasarea deputaților la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar cea mai mică sumă – pentru o deplasare la Kiev a unui consultant parlamentar.

Conform datelor prezentate de Legislativ, 129 de mii 200 de lei au fost cheltuiți pentru deplasarea deputaților Ion Groza, Mihai Popșoi și Natalia Davidovici, în perioada 7-14 octombrie, la Strasbourg, la Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

O altă sumă de peste o sută de mii de lei, mai exact 105 mii 700 de lei, s-au cheltuit pentru vizita de lucru a șase reprezentanți ai Legislativului la Viena. Peste 92 de mii de lei s-au cheltuit pentru vizita la Paris a delegației grupului de prietenie cu Republica Franceză la Adunarea Națională, peste 76 de mii de lei pentru participarea a trei parlamentari la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei, desfășurată la Dublin, și peste 56 de mii de lei – pentru deplasarea la Praga, la cel de-al doilea Summit Parlamentar – Platforma Internațională Crimeea.

S-au cheltuit și sume mai mici pentru deplasări. De exemplu, pentru vizita de studiu la Bruxelles a unui consultant parlamentar s-au cheltuit patru mii patru sute de lei, iar cea mai mică sumă – trei mii trei sute de lei, s-a cheltuit pentru deplasarea unui alt consultant din Legislativ care a participat la cea de-a 62-a Sesiune plenară a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră.

Este de precizat faptul că, pentru majoritatea deplasărilor, Parlamentul a acoperit doar cheltuielile pentru diurne, cheltuielile de cazare și transport fiind acoperite de organizatorii evenimentelor la care au participat parlamentarii și angajații legislativului.

Au existat și deplasări pentru care Parlamentul nu a cheltuit niciun bănuț. De exemplu, în perioada 28 noiembrie – 3 decembrie, deputatul Ion Groza a participat la o conferință internațională la Washington, unde toate cheltuielile au fost suportate de către Misiunea USA Capitol Ministries. Iar programul FIRST al Departamentului de Stat al SUA a suportat cheltuielile pentru vizita în cadrul unui proiect la Bratislava a deputatei Ina Coșeru. Tot în trimestrul patru, aceștia au mai efectuat deplasări în orașe precum Tbilisi, Bratislava, Copenhaga sau București.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share