Încă 60 de zile de controlo judiciar pentru Viorel Morari

Astazi, la demersul procurorului, instanța i-a prelungit fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, măsura de control judiciar cu înca 60 de zile. Informația a fost oferită pentru Agora de șefa serviciului de presă a Procuraturii Generale, Maria Vieru, transmite Agora, citat de Telegraph.md.

În luna martie, procurorii au anunțat că fac percheziții în dosarul lui Morari.

Amintim că Procuratura Generală investighează mai multe acțiuni ale lui Viorel Morari și ale familiei acestuia în cadrul unei cauze penale sub aspectul infracțiunii de spălare de bani.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a spus că rudele lui Morari, în perioada anilor 2013-2019, au investit în activitatea de întreprinzător mijloace financiare ce au depășit substanțial veniturile înregistrate oficial la instituțiile abilitate de stat.

Stoianoglo a mai menționat că părinții și fratele lui Morari, în perioada 2012 – 2019, au achiziționat imobile și terenuri de mii de euro. Acuzațiile au fost respinse de rudele fostului șef al Procuraturii Anticorupție.

Menționăm că Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată cauza penală de învinuire a lui Viorel Morari de abuz de serviciu, fals în acte publice și amestecul în înfăptuirea urmăririi penale. Fostul șef al Procuraturii Anticorupție, care se declară nevinovat, a fost eliberat din arest preventiv, fiind plasat sub control judiciar.

Citește și: Cearta online între Mihai Popsoi și Dumitru Diacov, după suspendarea legii Chicu

Total
0
Shares
 
Total
0
Share