Încă o grădiniță reparată cu susținerea României

Încă o grădiniță reparată cu susținerea României, bucuresti chisinau, unire 2018
O grădiniţă de copii din satul Pelinia, raionul Drochia, a fost inaugurată ieri,  după ce a fost renovată din fonduri oferite de Guvernul României pentru reabilitarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova.
Grădiniţa nr. 4 din satul Pelinia a beneficiat de lucrări în valoare de peste un milion de lei, mare parte fiind surse din grantul românesc, iar restul – contribuţia localităţii. Din aceste fonduri a fost montat acoperișul, au fost  reparate sistemele de apă, canalizare și cel electric, au fost efectuate lucrări interioare și exterioare etc. Totodată, parţial a fost renovată tâmplăria, fiind procurat mobilier pentru grupe și echipament pentru terenul de joacă.
 
“Mă bucur să văd nu doar o grădiniță, dar și o comunitate atât de frumoasă, care și-a adus contribuția la crearea unui viitor mai bun aici, la noi acasă. Este foarte important să investim întâi de toate în școli și grădinițe, în educația copiilor noștri, începând de la cea mai fragedă vârstă”, a declarat la ceremonia de inaugurare Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din ţara noastră, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată  pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat 933 de grădiniţe.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share