Încă un figurant, responsabil de falsificarea a peste 500 de acte, în dosarul exploatării prin muncă în Franța – trimis în judecată

Procuratura Generală a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean moldovean, care a falsificat cel puțin 500 de acte, inclusiv cărți de identitate și permise de conducere românești, folosite ulterior în scopul exploatării prin muncă, în Franța, a persoanelor venite preponderent din Moldova.

Învinuitul și-a desfășurat activitatea ilegală din anul 2015 până la începutul lui 2021, când a fost arestat. În rezultat, potrivit estimărilor, acesta a obținut un venit infracțional de peste 400.000 MDL. La solicitarea procurorilor, pe bunurile învinuitului (inclusiv trei automobile de lux) au fost aplicate sechestre, în sumă de peste 1,5 milioane MDL, care vor asigura încasarea contravalorii venitului ilicit.

Milioane de lei și euro – obținuți din activitate criminală

Reamintim faptul că în Franța sub acuzare au fost puse 14 persoane, dintre care cetățeni români, francezi și moldoveni, care aveau rolul de recrutare a victimelor și supravegherea acestora.

Suma veniturilor ilegale realizată de gruparea criminală din Franța a constituit peste 12 milioane EUR. În Moldova, suma estimativă a veniturilor obținute pe cale criminală este de peste 20 milioane MDL. Detalii, aici.

Procurorii îndeamnă cetățenii să manifeste prudență

În context, procurorii îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență și atenționează asupra riscurilor procurării, transportării, deținerii și folosirii actelor false în străinătate, unde astfel de acte ar putea fi folosite ca instrument de șantaj din partea traficanților de persoane.

De asemenea, oamenii legii recomandă ca cetățenii care dispun de aceste acte false să le transmită autorităților statale, astfel încât să devină posibilă evitarea răspunderii penale. Altfel, persoanele care decid să comită astfel de infracțiuni, riscă nu doar pedepse penale, ci și confiscarea bunurilor obținute pe cale criminală.

Total
0
Shares
Total
0
Share