Încălzirea globală și reducerea precipitațiilor “au dezechilibrat ciclul apei, pentru prima dată în istoria omenirii”, ceea ce va pune în pericol producția de alimente, economia și viețile oamenilor, scrie Biziday.ro
Autorii raportului avertizează că, în lipsa adoptării unor măsuri urgente, consecințele vor fi catastrofale. Criza apei afectează deja mai mult de 50% din producția mondială de alimente și se estimează o reducere medie de 8% a PIB-ului țărilor până în 2050, cu pierderi de până la 15% a economiilor mai sărace, bazate pe agricultură, dacă nu vor fi luate măsuri. În prezent, aproape 3 miliarde de oameni se confruntă deja cu lipsa apei, iar culturile se micșorează. Mai mult, pe măsură ce pânzele freatice (subterane) seacă, așezările umane se scufundă.
Potrivit raportului realizat de Comisia gloabă privind economia apei, activitățile umane, precum utilizarea distructivă a terenurilor și gestionarea necorespunzătoare a apei, împreună cu criza climatică, au provocat un dezechilibru în circuitul global al apei. “Pentru prima dată în istoria omenirii, dezechilibrăm circuitul global al apei. Nu ne mai putem baza pe precipitații, sursa apei dulci”, a declarat copreședintele comisiei.
Criza este agravată de nevoia uriașă de apă a oamenilor. În medie, consumul de apă al așezărilor umane (cu tot ce presupun acestea, inclusiv alimentație și activități industriale), ajunge la circa patru mc de apă de persoană pe zi, cu mult peste media de 50 până la 100 de litri despre care ONU spune că este necesară pentru nevoile de bază. Richard Allan, profesor de științe climatice la Universitatea Reading din Marea Britanie, a declarat că raportul “prezintă o imagine sumbră a perturbării provocate de om a ciclului global al apei. Activitățile umane modifică structura Pământului nostru și a aerului, intensificând atât fenomenele extreme umede, cât și cele uscate și dezechilibrând tiparele vântului și ale precipitațiilor”.
Circuitul apei în natură se referă la modul în care aceasta trece din atmosferă în pământ și înapoi în atmosferă, fenomen ce îi asigură purificarea (inclusiv în cazul apei din oceane) pentru a putea susține viața pe Pâmânt. Apa se evaporă din sol (inclusiv din lacuri, râuri și plante) și se ridică în atmosferă, formând fluxuri mari de vapori de apă care parcurg distanțe mari, înainte de a se răci și de a cădea înapoi pe sol, sub formă de ploaie sau zăpadă, alimentând râuri și alte surse de apă potabilă.