Începând de astăzi, toți cetățenii își pot perfecta pașapoartele fără restricții

Agenția Servicii Publice anunță că, începând cu ziua de astăzi, 15 august 2022, toți cetățenii Republicii Moldova își pot perfecta pașapoartele fără restricții și fără a prezenta documente confirmative, în cazul când comandă pașapoarte în regim de urgență.

Vă reamintim că, începând cu 1 august 2022, tariful la perfectarea pașaportului în termen de 20 de zile lucrătoare a fost diminuat de la 850 lei la 650 lei.

Totodată, cetățenii pot să-şi perfecteze două pașapoarte concomitent sau să solicite al doilea act, chiar dacă au deja unul valabil. Restricțiile privind eliberarea pașapoartelor au fost anulate în baza deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale nr.32 din 08 august 2022.

Potrivit legislației în vigoare, cetățenii RM își pot perfecta pașaportul la orice centru multifuncțional, indiferent de înregistrarea la domiciliu sau reședință, atât în baza programărilor prealabile, cât și conform principiului rândului viu.

Pentru a perfecta un pașaport vă puteți programa prin intermediul:

  • paginii oficiale a Agenției www.asp.gov.md;
  • centrelor multifuncționale (telefonic, la numerele de contact ale CM);
  • Call-centrului (14909);
  • Serviciul de programare oferă o previzibilitate cu privire la data și timpul deservirii, se oferă în mod gratuit și este disponibil 24 de ore, în funcție de programul de lucru al oficiului.

Prin intermediul serviciului MDelivery, cetățenii pot solicita livrarea pașapoartelor la domiciliu, atât în țară, cât și peste hotare. Livrarea MDelivery este disponibilă pentru pașapoartele solicitate în termen de 5, 10 sau 20 de zile lucrătoare și se face contra cost, doar la solicitarea beneficiarului. În prezent, MDelivery are integrați cinci furnizori de servicii poștale, care asigură livrarea documentelor atât la nivel național, cât și internațional: Î.S. „Poșta Moldovei”, Nova Poshta, Muvi Express, FAN Courier și DHL.

Procedura solicitării livrării MDelivery este simplă și se face la sediul centrului multifuncțional. La depunerea cererii pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, solicitantul va fi întrebat dacă dorește sau nu să-i fie livrat documentul la domiciliu. În cazul în care răspunsul este pozitiv, cetățeanul urmează să-i comunice operatorului de la ghișeu: numărul de telefon, e-mail şi adresa de livrare, va achita tariful documentului solicitat şi a livrării. După finisarea depunerii comenzii electronice de livrare de către angajatul agenției, solicitantul va recepționa pe mail-ul indicat o notificare de confirmare cu numărul comenzii MDelivery.

Comanda poate fi urmărită după numărul comenzii pe portalul oficial al serviciului MDelivery: mdelivery.gov.md.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share