Începe evaluarea politică a judecătorilor CSJ

Luni, 27 noiembrie, Comisia politică Vetting organizează audieri publice în contextul evaluării judecătorilor Curții Supreme de Justiție (CSJ) și candidaților la funcția de judecător CSJ. Evenimentul va include interviuri cu trei candidați, printre care o judecătoare CSJ în funcție.

Programul interviurilor și intervievații:

  • ora 9:45 – Sergiu BRIGAI, candidat la funcția de judecător CSJ;
  • ora 10:30 – Viorica PUICA, candidat la funcția de judecător CSJ;
  • ora 11:15 – Aliona MIRON, judecător CSJ în funcție.

Societatea civilă, reprezentanții mass-media și publicul larg sunt invitați să participe, notificând în prealabil Secretariatul Comisiei la adresa de e-mail secretariat@vettingmd.eu, până vineri, 24 noiembrie, ora 15:00. Notificările privind intenția de a participa la eveniment vor specifica numele, prenumele participantului și organizația reprezentată, în funcție de caz.

Persoanele terțe prezente în sala unde se vor desfășura interviurile vor respecta ordinea stabilită a procedurilor. Aceștia nu vor putea filma, face transmisiuni Live sau fotografia în sala de audieri.

Audierile vor fi înregistrate prin mijloace audio și video de către organizatori. Jurnaliștii interesați vor primi fotografii din timpul audierilor de la Secretariatul Comisiei.

După încheierea interviurilor, înregistrările video în limbile română și engleză vor fi disponibile pe pagina web a Comisiei: www.vettingmd.eu și pe canalul de YouTube al Comisiei.

Total
0
Shares
Total
0
Share