INFOGRAFIC // Partidul Șor și-a dublat ratingul politic și suflă în ceafa PAS, arată ultimele sondaje

Partidul „Șor” crește vertiginos în sondaje. Față de luna aprilie, formațiunea și-a dublat ratingul politic, arată datele unei noi cercetări sociologice, prezentate astăzi de Intellect Group, scrie unimedia.info

Potrivit studiului, dacă, acum opt luni, Partidul „Șor” era pe locul trei în clasamentul popularității partidelor, cu un rating de 8,8 la sută, noua evaluare îl poziționează pe locul doi, cu un rating de peste 17 la sută.

Ratingul PAS a crescut cu cinci puncte procentuale, de la 24 la sută la 29 la sută, în timp ce PSRM a coborât pe locul trei, de la 28 la sută la 13,3 la sută.

Cercetarea a mai arătat că, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri parlamentare anticipate, în Legislativ ar accede patru formațiuni politice.

PAS ar obține 41,5 la sută și 46 de mandate, Partidul „Șor” – 24 la sută și 26 de mandate, iar PSRM ar întruni 18,73 la sută și ar lua 21 de fotolii. Pentru PCRM ar vota 6,9 la sută, ceea ce i-ar oferi opt mandate.

Sondajul a fost realizat în perioada 1-20 decembrie, pe un eșantion de 1.209 oameni din 82 de localități, inclusiv șase municipii. Marja de eroare este de 2,9 la sută.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share