Inga Grigoriu, despre situația politică din țară: Cum să scăpăm de astfel de “bube cu puroi”?

Având protecția “marilor” decidenți ai timpului, Șor și-a permis nu doar să umble la banii publici sau la economiile contribuabililor acestui stat, dar și a atentat la valorile social-umane, de-a lungul a 8 ani de zile, de când este măsurat prin sondaje sau barometre ale opiniei publice. Este un enunț promovat de o bună parte a societății noastre, este părerea ex-deputatului Inga Grigoriu.

“Sub umbrela protectoratului politic, dar și a unora ce reprezintă astăzi justiția, piticul a avut libertatea, în toți acești ani, să își bată joc de acei oameni care, încă mai pot alege grâul de neghină, să sfideze cinic și constant mediul academic, universitar.

Organizând campanii cu deziderate populiste, având drept actori proeminenți oameni care sunt certați cu anumite valori morale, dar și materiale, acest “produs” se vrea infiltrat în conștiința majorității – “A furat, dar ne dă și nouă.”

Cum să scăpăm de astfel de “bube cu puroi”, considerate ca și un efect ale societății noastre contemporane?

Să citim mai mult, astfel încât să ne pricepem mai mult în politică? Depinde de sursele de informare la care astăzi, orice om liber are acces.

Să ne încredem într-o justiție corectă? Depinde de intima convingere a unui apărător al dreptului omului, acuzator de stat sau magistrat.

Să credem că un sistem de educație contemporan va cultiva o nouă cultură politică? Depinde de viziunea factorilor decidenți.

Să sperăm că instituțiile publice, întreținute de contribuabili, vor fi mai transparente? Depinde de interesul manifestat în acest sens de fiecare contribuabil în parte.

Să considerăm că serviciile de intelligence își vor face treaba? Depinde pe cine ele servesc.

Să fim lideri și formatori de opinii în mahalaua sau comunitatea noastră? Depinde de ce valori morale avem, fiecare dintre noi în parte.

Într-un final, întrebări și concluzii sunt multe, foarte multe.

Îngrijorător este faptul că un astfel de pseudo-partid ca șor (cu lideri buni pentru a mânui o mătură), într-o societate democratică și liberă, are acces nu doar la conștiințele majorității, dar și le manipulează cum vor”, a declarat Grigoriu.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share