Actual

Inspectoratul General al Poliției, desfășoară de comun cu experți internaționali ai INTERPOL, operațiunea „Vehicles”

Pinterest LinkedIn Tumblr

În perioada 3-6 mai 2022, Inspectoratul General al Poliției, desfășoară de comun cu experți internaționali ai INTERPOL, operațiunea „Vehicles”.

Operațiunea pe lângă alte activități stabilite (vizite de lucru, programe de instruire, proiecte), face parte dintr-un plan de acțiuni care vine din necesitatea dezvoltării și perfecționării capacităților și capabilităților autorităților naționale de aplicare a legii, prin prisma practicii internaționale, a schimbului de experiențe și a preluării celor mai bune practici.

Operațiunea „Vehicles” are drept scop combaterea criminalității la nivel național referitoare la vehicule, având în vedere fluxul sporit de persoane care tranzitează teritoriul Republicii Moldova, ceea ce ar putea facilita dezvoltarea acestui tip de infracționalitate.

Obiectivele de bază ale operațiunii:

Depistarea autovehiculelor furate, dar și documentelor falsificate utilizate împreună cu vehiculele furate.

Identificarea infractorilor implicați în acțiuni ilegale referitoare la vehicule.

Prevenirea comiterii infracțiunilor legate de vehicule și a altor infracțiuni conexe.

Polițiștii de comun cu experții departamentelor specializate Interpol, vor efectua verificări ale autovehiculelor în mai multe locații la nivel național.

Desfășurarea operațiunii, cu suportul nemijlocit și asistența profesională a experților INTERPOL, va permite atât înregistrarea rezultatelor scontate reieșind din obiectivele propuse, cât și asigurarea oportunității de a beneficia de recomandări relevante pentru a aborda eficient și a face față cu succes provocărilor aferente criminalității ce ține de vehicule.

loading...

Comments are closed.