Două instituții de învățământ superior din țară nu vor mai activa ca entități independente, urmând a fi fuzionate cu Universitatea de Stat din Moldova. Este vorba despre Institutul de Relații Internaționale din Moldova și Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prin intermediul unui comunicat.
Ministerul informează că această decizie a fost luată în contextul în care instituții publice de învățământ superior au un număr în descreștere a studenților, iar această schimbare este realizată cu scopul de a eficientiza cheltuielile publice și de a crește calitatea studiilor.
În context, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a avut astăzi o întrevedere cu rectorul Institutului de Relații Internaționale din Moldova, Valentin Beniuc, și rectorul Universității de Stat „Dimitrie Cantemir”, Aurelia Hanganu. Urmare a discuțiilor, rectorii au fost informați despre lansarea procesului de fuzionare (prin absorbție) a celor două instituții de învățământ superior cu Universitatea de Stat din Moldova și despre pașii care urmează să-i întreprindă.
Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în următoarea perioadă se vor implementa unele acțiuni de raționalizare, restructurare și modernizare a instituțiilor de învățământ superior și anume:
-Fuziunea prin absorbție de către o universitate cu programe similare a altor instituții de învățământ superior cu un număr mic de studenți și aceleași programe;
-Modificarea mecanismelor de finanțare a învățământului superior;
-Consolidarea universităților regionale: în Nordul și Sudul Republicii Moldova, transformând aceste instituții de învățământ superior în centre regionale de susținere a sectorului economic respectiv, acolo unde avem Zone economice libere;
– Evaluarea externă în scopul acreditării tuturor programelor de studii superioare de licență, master și doctorat pentru a asigura activitatea pe piața educațională a instituțiilor de învățământ superior cu programe de studii superioare de calitate.
În Republica Moldova, în prezent sunt 18 instituții superioare de stat.
Citește și: O companie din Germania vinde aparatul care ”ucide coronavirusul în mod sigur în câteva secunde”