Într-un interviu acordat publicației Tribuna, Alexandr Stoianoglo, desemnat candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a discutat despre provocările și acuzațiile care i-au fost aduse, dar și despre viziunea sa asupra viitorului politic al țării. Stoianoglo a subliniat că era pregătit pentru atacurile venite din partea actualei guvernări și a mass-mediei, declarând că „acesta este doar începutul” și că a anticipat reacțiile adversarilor săi politici.
Interviu cu Alexandr Stoianoglo, candidat desemnat la funcția de Președinte al Republicii Moldova:
T: Domnule Stoianoglo, după anunțul că veți candida la funcția de Președinte al Republicii Moldova, au răsunat acuzații că sunteți omul oligarhilor și mâna Moscovei. Inclusiv din partea conducerii de vârf a țării. V-au fost dedicate ediții speciale ale diverselor talk-show-uri, unde din nou s-au făcut acuzații grave. Vechile proceduri penale împotriva dumneavoastră au fost accelerate. Curtea Constituțională a luat o decizie pe marginea decretului cu privire la revocarea dumneavoastră din funcția de procuror general. Domnule Stoianoglo, ați fost pregătit pentru toate acestea? Poate încă nu e târziu să faceți un pas înapoi?
A.S.: Eram pregătit pentru asta și nu mi-am creat iluzii. Cred că acesta este doar începutul. Îi cunosc prea bine. Și toată lumea a înțeles totul despre ei cu mult timp în urmă.
T: Puteți fi mai precis? În câteva teze, care ar fi portretul actualei guvernări și care ar fi alternativa la această putere? Este atât de ușor să critici pur și simplu autoritățile și este foarte greu pentru autoritățile noastre – atât președinte, cât și guvern – să guverneze țara în condițiile actuale…?!
A.S.: Da. Numai că aceasta nu va fi opinia unui politician de partid. Sau deloc o opinie politică ordinară. După părerea mea, oamenii care acum conduc țara sunt uniți prin câteva trăsături fundamentale.
Prima e disprețul total față de statul de drept, față de prezumția nevinovăției, față de drepturile civile și chiar față de însuși sistemul constituțional al țării. Ei au promis reforma justiției, dar ceea ce au oferit a fost haos, confuzie, distrugerea completă a rămășițelor justiției. Ei au promis libertate, dar conduc țara în regim de stare de urgență, prin decrete, prin sancțiuni, prin represalii extrajudiciare și prin dictatura serviciilor secrete. Cetăţenii sunt sub amenințarea unor suspiciuni umilitoare, nimeni nu este sigur de nimic…
A doua trăsătură care-i caracterizează este incompetența profundă. Guvernanții nici măcar nu înțeleg că le lipsește capacitatea să folosească legile! Ei nu realizează că legea nu este un drept al celor puternici, nu este dreptul șefului de a declara la stânga și la dreapta dușmani ai poporului, ci constituie respectarea garanțiilor constituționale ferme pentru toți cetățenii. Atunci când oamenii nu știu să conducă o mașină, de obicei nici nu riscă să se așeze la volan. În cazul nostru, este exact contrariul. Mașina se apropie de prăpastie. Numai că spre prăpastie se duce și întreaga țară.
A treia lor trăsătură e uimitoare, inexplicabilă: de a împărți oamenii, de a-i diviza în buni și răi, în valoroși și fără valoare etc. Eu cred că oamenii din Republica Moldova nu trebuie împărțiți așa. Moldova are nevoie de toată lumea. Sarcinile cu care ne confruntăm necesită unificarea tuturor cetățenilor, chiar dacă aceștia au viziuni complet diferite: stânga, dreapta, pro-europeni și eurosceptici, unioniști și stataliști. Cred că rolul șefului statului constă tocmai în a găsi și a susține o agendă comună, constructivă pentru toată lumea, de a oferi spațiu libertății de opinie, dezvoltării abilităților, aici, în Moldova. Domnilor, dacă nu găsiți o agendă atât de constructivă, atunci de ce continuați să fiți la putere?
Deși, unde vă dau dreptate, e că frenezia și lipsa totală de dovezi a acuzațiilor din ultimele zile sunt oarecum descurajatoare. Nu m-am îndoit nici o secundă de ce fel de atac va fi asupra mea. Dar nu bănuiam că mass-media pro-europene, niciuna dintre ele, nu va dori să cunoască și punctul de vedere al lui Stoianoglo asupra tuturor acestor acuzații sălbatice. Ar fi trebuit să mă contacteze și să-mi ceară poziția. Pentru a se conforma propriilor standarde profesionale și etice. Nu, nimeni nu a sunat și nu m-a întrebat vreodată. Dacă aceasta este integrarea lor europeană, atunci Lavrentiy Beria le poate servi ca model de principal integrator european.
T: De ce ați fost nominalizat de Igor Dodon și de socialiști? De ce nu – candidat independent, non-politic?
A.S.: Nu eu am fost persoana care s-a gândit la un moment dat: oare să devin Președintele Moldovei? Nu sufăr de grandomanie. Mai mult, am o abordare critică față de propria mea candidatură. Înțeleg toate riscurile și întreaga responsabilitate chiar și în ceea ce privește simpla participare la campania electorală. Această inițiativă nu îmi aparține. Dar când numele meu a început să se audă în spațiul informațional, când au început să apară declarații ale unor politicieni despre mine ca un fel de figură de compromis, a trebuit să admit o asemenea idee, să o iau mai în serios. Și aveți perfectă dreptate, mai mulți oameni cu păreri asemănătoare mi-au propus constituirea unui grup de inițiativă, din care să facă parte reprezentanți cunoscuți ai societății civile, personalități cu autoritate, care să înainteze candidatura mea în calitate de independent. Dar, după cum se spune, toate astea arătau bine doar pe hârtie. Actualul Cod Electoral ne permite să mergem pe această cale doar teoretic. Depășirea fiecărei etape formale – înregistrarea grupului de inițiativă, înregistrarea Fondului pentru facilitarea strângerii semnăturilor în favoarea candidatului, alte proceduri – toate sunt posibile doar în cazul loialității personale depline față de Maia Sandu și partidul său. Fără îndoială că o astfel de inițiativă s-ar fi blocat în prima etapă. M-ar fi oprit neapărat. Și reacția autorităților din ultimele zile nu lasă îndoială că anume așa ar fi procedat.
Pe de altă parte, în ultima lună am avut un număr mare de întâlniri personale cu lideri ai partidelor politice. Cei mai mulți dintre ei au fost deja nominalizați ca și candidați la președinție. Dar, în același timp, mulți dintre ei m-au asigurat că aceasta nu este o decizie definitivă, negocierile sunt încă posibile. Interesant este că aproape toată lumea a spus două lucruri. În primul rând, ar fi foarte bine dacă numirea mea ar începe de la cel mai mare și mai autorizat partid din punct de vedere al ratingului – Partidul Socialiștilor.
Și în al doilea rând, că, vai, Igor Dodon nu va fi niciodată de acord cu asta. Dar s-a întâmplat o senzație. Igor Dodon a declarat public că nici el, nici reprezentanții partidului său nu vor candida la funcția de șef al statului. Mai mult, Partidul Socialiștilor m-a propus nu ca pe propriul său candidat, ci ca pe un candidat care să fie de compromis comun și care ar putea fi susținut de alte partide.
Nu eu sunt cel care să judece, dar Igor Dodon a comis un act îndrăzneț, surprinzător și neobișnuit pentru politica moldovenească. O asemenea abnegație este rară în politica noastră. Este important să consolidăm această deschidere, să profităm de ea și să continuăm dialogul cu politicienii și reprezentanții societății civile. Și nu doar în sensul susținerii candidaturii mele, ci și pentru elaborarea unei strategii generale de acțiune la aceste alegeri.
T.: Și această comunicare cu liderii politici continuă?
A.S.: Da, desigur. Am avut câteva întâlniri foarte importante în ultimele zile. Acest dialog va continua în zilele și săptămânile următoare.
T.: Oponenții Dvs. spun că Igor Dodon a primit pur și simplu ordin de la Kremlin să renunțe. Sau a fost presat de aceiași oligarhi – Plahotniuc, Șor, Platon?
A.S.: Mie întotdeauna mi-au fost străine astfel de aspecte, dar mi se pare că, pentru a fi favoritul Moscovei, este necesar să mă întâlnesc măcar o dată cu unul dintre oficialii de rang înalt ai Rusiei, să discutăm cu ei, să le declar credință sau nu știu mai ce. Nu a fost nimic de genul asta. Nici în ultimii ani, nici în ajunul alegerilor. Și nici nu putea fi.
Dar cred că dialogul cu Rusia trebuie restabilit. Avem nevoie atât de resurse energetice, cât și de piață de desfacere pentru complexul nostru agroindustrial. De ce această ambiguitate și ipocrizie când cumpărăm același gaz rusesc, dar prin terți? Sau, când primim energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan? Pe cine vrem să înșelăm în acest moment?
Cât despre oligarhi, eu am fost cel care a deschis dosar penal lui Plahotniuc și l-am presat pe Șor cu volume de probe dovedite privind furtul miliardului.
Cine însă l-a salvat apoi? De ce i s-a permis să plece? Întrebarea aceasta nu ar trebuie să fie către persoana mea. Totodată, atitudinea lui Șor față de mine este binecunoscută. În ultima săptămână, activiștii și candidații săi nu au fost cu niciun pas în urma Maiei Sandu în campania împotriva mea.
Istoria cu Platon se rezumă de fapt la un gest de strângere de mână cu un cetățean al Moldovei în timpul interogatoriului. Așa am făcut, cu rare excepții, cu majoritatea cetățenilor pe care i-am interogat. Și în general, faptul că Veaceslav Platon a ajuns în libertate nu are nicio legătură cu acțiunile sau inacțiunile procurorului general, care eram atunci. Mai mult, Comisia specială creată la inițiativa Maiei Sandu a fost cea care a declarat ilegală condamnarea lui Veaceslav Platon. Și toată lumea știe asta bine. Orice altceva este calomnie și falsificare deliberată. În afară de o strângere de mână, nu au ce să-mi reproșeze. Ei bine, dar asta ține de educația mea – să salut oamenii.
T.: Ați fost nominalizat de Partidul Socialiștilor. Și este prea devreme să vorbim despre un posibil sprijin din partea altor partide și despre crearea unui fel de bloc pentru a-l sprijini pe Stoianoglo. Dar o astfel de nominalizare în sine vă obligă să urmați cu strictețe doctrina Partidului Socialiștilor?
A.S.: Nu există o dependență atât de strictă. Am purtat o discuție destul de deschisă cu liderii socialiștilor, membri ai Comitetului Executiv al PSRM. Și am convenit că scopul nostru este să unim oameni de opinii diferite în jurul principalelor sarcini – pacea garantată în Moldova, întărirea neutralității țării, depășirea riscurilor de prăbușire a țării, falimentul economic și exodul populației. Toate acestea, desigur, nu sunt în competențele prezidențiale, dar președintele este capabil să stea de veghe asupra însăși posibilității de a crea o astfel de Moldovă, cu toți împreună. Și socialiștii au fost de acord cu asta. Iar diferențele noastre de opinie cu privire la unele probleme sunt compensate de atitudinea noastră comună față de viitorul țării.
T.: Bine. Atunci să încercăm să facem un astfel de blitz pe toate aceste subiecte. Deci, atitudinea dvs. față de războiul din Ucraina. A cui e Crimeea? Donbasul al cui e?
A.S.: Atitudinea mea față de războiul din Ucraina, ca și cea a majorității absolute a cetățenilor moldoveni, este evident negativă. Războiul nu poate fi o soluție la probleme. Victimele războiului sunt întotdeauna oameni care nu au nimic de-a face cu motivele și interesele din spatele acelui război. Victime devin oameni din populația civilă – copii, femei, bătrâni…
Crimeea și Donbasul, în conformitate cu prevederile dreptului internațional, fac parte din componența Ucrainei. Și cât nu există alte decizii sau soluții recunoscute internațional, pentru mine, ca jurist, nu există nicio temelie de a considera altfel. La fel cum îmi este evident și nu pun în discuție faptul că Transnistria este parte integrantă a Republicii Moldova.
Repet, nu poate să existe o soluție militară la această problemă, care vedem că se agravează și mai tare. Și de aceea este necesar să se acorde o mare atenție tuturor acelor inițiative de pace care au apărut recent în birourile unor șefi de stat. Simpla apariție a unor astfel de inițiative inspiră deja optimism.
Și în privința înțelegerilor pentru pace, nu ar trebui să fim deosebit de categorici și exigenți în abordări. Permiteți-mi să vă reamintesc că, la 32 de ani de la izbucnirea și stingerea conflictului transnistrean, Acordul din 21 iulie 1992 rămâne aproape documentul principal. De fapt, acesta este doar un acord de încetare a focului. Dar se dovedește că acest lucru este deja destul de important și a oferit destul de mult. Câte vieți salvate! Iar conflictul în sine este în continuare în proces de rezolvare pe căi exclusiv diplomatice, pașnice.
T: Limba este română sau moldovenească?
A.S.: Eu sunt de origine etnică găgăuz și nu ar fi tocmai corect să fac aici aprecieri categorice la acest subiect. Cu toate acestea, din punct de vedere filologic, nimeni nu poate nega că aceasta este o singură limbă. Toată lumea este de acord cu asta. Și ar fi stupid să negi asta. Însă în ceea ce privește denumirea, aceasta nu este o întrebare filologică. Există destul de multe cazuri în care limbi identice din diferite țări sunt numite diferit. În acest caz, dreptul la opinia finală aparține întotdeauna majorității oamenilor, aparține poporului, felului în care se autoidentifică. Oamenii, și nu cadrele academice, au întotdeauna dreptate în acest caz. Dacă majoritatea populației țării noastre își consideră limba moldovenească și dacă dorește să consacre acest lucru în legislație, atunci așa să fie. La un moment dat însă, dacă majoritatea va considera că limba ar trebui să se numească română, ar însemna că această poziție va trebui respectată, evitându-se insultele reciproce. Mi se pare că acest principiu ar trebui să funcționeze și în raport cu denumirea poporului – moldoveni sau români.
În genere, consider că, aceasta este o întrebare artificială care este aruncată în societate iar și iar, încercându-se divizarea sau distragerea atenției de la anumite probleme mai de actualitate. Eu și părinții mei am studiat o limbă numită moldovenească. Copiii mei învață limba română la școală. Dacă le ceri părerea cu privire la această chestiune, care dintre ei va avea dreptate? Probabil atât părinții mei, cât și copiii mei.
T: Locul deportării moldovenilor în 1949 în istoria țării noastre și în memoria noastră colectivă, care este, în opinia dvs.?
A.S.: Aceasta e o tragedie. Și un act monstruos de nelegiuire chiar și din punctul de vedere al legislației sovietice din acea vreme. În acest caz, nu îi înțeleg pe cei care își îngroapă capul în nisip și încearcă să justifice aceste pagini ale istoriei noastre. Or, victime ale acelor evenimente au fost toate naționalitățile ce trăiau aici. Trebuie reținut și acest lucru.
În egală măsură, nu îi înțeleg pe cei care încearcă să treacă sub tăcere Holocaustul din Moldova, exterminarea fizică a sute de mii de evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cineva vede o singură tragedie și nu vrea să audă nimic despre alte victime – această abordare duplicitară nu are cum să fie corectă politic. Adevărul, ca un medicament amar, trebuie să fie acceptat de toată lumea. Aceasta este cheia împăcării noastre de acum, admițând un trecut crunt al acestui pământ, un trecut care fusese dureros pentru toți. Totodată, trebuie să ne amintim că trecutul nostru a constat în mai mult decât doar represalii și deportări. Mai întâi, epoca deportărilor a fost condamnată chiar și sub dominația sovietică. Iar vagoanele de cale ferată, cât și vagoanele de marfă au fost folosite aici de-a lungul deceniilor următoare pentru a importa mașini-unelte, echipamente etc. Industria, universitățile, spitalele și școlile, clădirile care acum găzduiesc Parlamentul și Administrația Prezidențială fac parte și ele din moștenirea sovietică. Și, de asemenea, trebuie să vorbim despre asta sincer și deschis. Să ne amintim de acea perioadă a construcției. Inclusiv cu recunoștință.
T: Chiar credeți în necesitatea de a consolida neutralitatea? Sau sunt aceleași stereotipuri sovietice de a percepe NATO ca un inamic? Să ne amintim că neutralitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu a garantat securitatea unor țări precum Belgia, Olanda și Danemarca. Neutralitatea nu salvează pe nimeni…
A.S.: Nu sunt istoric, dar îmi amintesc că apartenența unor țări la alianțe militare nu le-a protejat de invazie. Polonia, Cehoslovacia, Franța… Nu-i așa? Și acum despre stereotipuri și clișee. După părerea dvs., țări atât de neutre precum Austria, Irlanda, Cipru, Malta, Elveția sunt și ele sub hipnoza stereotipurilor sovietice? Cele mai multe dintre ele sunt membri ai UE, dar acest lucru nu le împiedică să-și urmeze propriile politici de securitate. În Republica Moldova, majoritatea covârșitoare a membrilor societății sunt într-adevăr susținători ai neutralității. Printre aceștia se numără și cei care critică Rusia. La fel și cei care speră la integrarea Moldovei în spațiul eurasiatic. După începutul războiului din Ucraina, numărul susținătorilor neutralității a crescut semnificativ. Și acum nu există idee mai comună pentru coeziunea cetățenilor noștri decât păstrarea păcii și neparticiparea la războaie și blocuri militare. Aș putea greși, dar acest consens este în primul rând o consecință a tragediei pe care a trăit-o Moldova în 1992. Din conflictul transnistrean, cetățenii noștri de pe ambele maluri ale Nistrului au înțeles un adevăr simplu: mai bine să nu începem lupta, mai bine să muncim pentru pace prin toate mijloacele disponibile. Acesta este un compromis intern uimitor.
O astfel de maturitate civică ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru noi ca popor, și nu de rușine. Și nu văd nimic de reproșat în faptul că cetățenii cu opinii și valori foarte diferite sunt implicați în acest contract social de non-violență. Ei sunt cei care cred în capacitatea țării noastre de a găsi o limbă comună cu toți vecinii noștri – fie că este România, Ucraina sau Rusia. Toată lumea a recunoscut deja: administrația Maiei Sandu este o administrație a retoricii și a isteriei care are ca punct central războiul și înarmarea. Dacă veți lua din arsenalul de comunicare al autorităților subiectul războiului din Ucraina, veți vedea că ei nu mai au nimic de spus oamenilor. Toată lumea s-a săturat de acest țipat și de această isterie. În același timp, Moldova poate deveni un loc mult mai sigur dacă pur și simplu urmează voința și înțelepciunea majorității oamenilor pașnici. Dacă în Europa va exista cu un chibrit aprins mai puțin, atunci pacea în regiune va veni mult mai repede decât pare.
T: V-ați declarat un susținător al integrării europene. Care este atitudinea dumneavoastră față de referendumul pe această temă?
A.S.: Acest referendum nu are nicio legătură cu integrarea europeană. Acesta este referendumul Maiei Sandu. Stilul ei este de a împărți oamenii, de a pune o parte a societății împotriva alteia. Ea își declară adepții oameni buni, iar pe ceilalți îi plasează în afara parantezei. În condițiile actuale, referendumul este un instrument de discriminare forțată a cetățenilor pe baze politice. Aceasta este o modalitate de a împărți societatea în caste superioare și inferioare. Și e uimitor că așa ceva promovează inclusiv cei din conducerea SIS-ului, care și-au permis să-i eticheteze pe cetățeni drept adversari ai integrării europene și dușmani ai statalității. Liderii partidului de guvernământ înșiși declară public același lucru. De exemplu, unii reprezentanți ai puterii afirmă că cei care vorbesc pentru UE sunt adevărați cetățeni, iar cei care sunt împotrivă sunt, în cel mai bun caz, populație. Ceea ce am menționat reprezintă un citat preluat de la guvernare, și nu e o simplă speculație de-a mea. Cu alte cuvinte, eu cred că nivelul controverselor în societate trebuie redus cât mai rapid. Și tot aici voi remarca faptul că rezultatul acestui referendum nici măcar nu are vreo consecință practică. Nu ne vom situa în Uniunea Europeană a doua zi, dacă majoritatea spune „Da” integrării europene. Și este puțin probabil să se întâmple ceva critic cu traseul european al Republicii Moldova dacă majoritatea va răspunde negativ la această întrebare. Și, în general, nu este corect de a lega aderarea la UE cu persoana Maiei Sandu. PAS și valorile europene nu sunt deloc același lucru, ba chiar sunt concepte complet diferite și opuse.
Și dacă vreți poziția mea: nu este principial cum votează majoritatea cetățenilor în problema referendumului, ci este mult mai important pentru noi ce fel de președinte vor alege cetățenii – un promotor al confruntării și al dezbinării în societate sau un președinte echilibrat, care să fie un garant al edificării sociale? Un președinte care propagă dușmănia sau un președinte care caută și găsește prilej de înțelegere, și nu motive de conflict?
T: Sunteți în favoarea continuării negocierilor cu Uniunea Europeană?
A.S.: Este foarte important că UE tratează Republica Moldova nu ca pe un viitor teritoriu al României, ci ca pe un stat independent și suveran, oferind tuturor oamenilor de stat sinceri, politicienilor competenți și cetățenilor o nouă șansă de modernizare a economiei, vieții sociale și culturale. Și, prin urmare, negocierile ar trebui să continue, dar să continue cu ochii vigilenți, înțelegând bine ce condiții ne sunt înaintate de UE și cât de pregătită va fi societatea moldovenească să accepte toate regulile și normele la care urmează să aderăm. Trebuie să li se explice oamenilor de afaceri, societății civile și comunităților etnice ce fel de sarcini ne stabilește Bruxelles-ul, ce fel de propuneri am făcut, cum am negociat, în interesul nostru suveran. Și astfel de poziții de interes suveran există. De exemplu, putem intra în UE doar ca țară neutră. Ar trebui să intrăm în UE numai împreună cu Transnistria și cu problema transnistreană rezolvată. Putem intra în UE fără a compromite valorile și moștenirea tradițională a poporului nostru și a tuturor comunităților etnice. Și după toate acestea, când rezultatele acestor negocieri vor fi clare, desigur, această problemă ar trebui supusă unui referendum. Abia atunci oamenii trebuie să dea verdictul final.
Încă o dată, principalul avantaj al integrării în UE este că, până acum, e cel mai puternic instrument de susținere a independenței Republicii Moldova. Și trebuie să-l folosim la maximum. Dar partidul de la putere, chiar și în aceste condiții, continuă politica sa țintită de falimentare a statului și de înfrângere politică a Moldovei. De ce fac ei asta? O oportunitate europeană unică este folosită ca pretext pentru un „război civil rece” și pentru o „vânătoare de vrăjitoare”. Sub sloganuri europene, în Republica Moldova se desfășoară practici antieuropene nerușinate, brutale și fără precedent. Nu există o lege cu privire la agenții străini, dar au fost operate modificări ale legislației cu privire la trădarea de patrie, în conformitate cu care întreaga populație adultă a țării poate fi pusă după gratii. Guvernanții nu poartă negocieri reale cu UE, nu își explică interesele, ei nici măcar nu înțeleg care sunt interesele țării noastre. Tot ce fac ei este doar să încerce să ghicească dorințele administrației de la Bruxelles. Oare ce notă putem da afirmațiilor monstruoase ale autorităților care propun să trecem în Europa fără Transnistria? În loc să elaboreze un pachet de inițiative constructive în relațiile cu cetățenii noștri din Transnistria – ei lansează o „lege a separatismului”. În loc să implice publicul de pe ambele maluri ale Nistrului în discuții despre viitoarea Moldovă europeană și neutră – guvernanții impun un limbaj al urii și al confruntării. Și, da, sunt de acord cu cei care susțin că actualul guvern se comportă ca o administrație colonială. Îmi pare rău, dar nu vom ajunge niciodată nici în Europa, nici europeni cu o astfel de atitudine!
Și, în final, o mențiune principială: subiectul integrării europene nu poate fi transformat în dogmă absolută, iar oponenții săi în eretici. Dacă vrem să modernizăm cu adevărat țara, dacă vrem să o facem modernă, sigură și corectă, atunci trebuie să ne ridicăm la un nivel mai înalt de discuție publică a acestor sarcini. Cu pluralism de opinii și fără de etichetări umilitoare sau abuzuri politice. Acesta este stilul și nivelul politicii cu adevărat europene, e un nivel la care partidul aflat la putere n-a avut capacitatea să se ridice.
T: Vă mulțumim pentru interviu. Admiteți că după publicarea lui ați putea avea și alte reacții, probleme?
A.S.: Admit, dar eu spun ceea ce cred. Repet, nu sunt un politician tipic și nu am de gând să fac fețe. Prefer să fiu direct și sincer. Am citit undeva observația că „onestitatea este cea mai bună politică”. Îmi place acest principiu și îl voi urma cât mai din strâns.
Sursa: tribuna.md