Interviu exclusiv cu Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio: alegerea unui sistem electoral este o alegere suverană

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Front News International a vorbit despre procesul de modificare a sistemelor electorale din mai multe țări, printre care și Republica Moldova.

După cum informează Front News International, Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a declarat că nu este pentru prima dată când autoritățile din Republica Moldova cer opinia Comisiei de la Veneția cu privire la modificarea sistemului electoral.

“În primul rând, trebuie să spunem că alegerea unui sistem electoral este o alegere suverană. Fiecare țară poate alege propriul sistem electoral: proporțional, mixt, uninominal, etc. Și toate sistemele electorale ar putea fi bune. Noi pledăm pentru sistemul de vot proproțional, dar până la urmă este dreptul autorităților de la Chișinău de a schimba acest sistem, dacă desigur va exista un compromis politic”, a declarat Gianni Buquicchio în interviul pentru Front News International.

Întrebat despre intențiile președintelui Igor Dodon de a modifica Constituției, pentru ca președintele Republicii Moldova să primească mai multe atribuții, Gianni Buquicchio a declarat că a recomandat să nu fie efectuate aceste modificări, deoarece Moldova este o republică parlamentară, iar președintele ar trebui să aibă un rol neutru și imparțial.

Telegraph.md amintește că Parlamentul de la Chișinău a votat cu 74 de voturi în prima lectură, pentru modificarea sistemului electoral și trecerea de la sistemul proporțional la cel mixt. De asemenea și toate sondajele de opinie arată că majoritatea moldovenilor își doresc schimbarea sistemului electoral.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share