Întreprinderile de producere pot activa, anunță Președintele Igor Dodon

În contextul declarării stării de urgență, Președintele Igor Dodon anunță că întreprinderile de producere pot activa. Precizarea a fost făcută după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

”În mare parte, toate activitățile de producere sunt, la această etapă, posibil de a fi efectuate. Nu sunt interzise activitatea în diferite întreprinderi. Au fost unele cazuri, am vorbit și cu cei de la MAI, când se sista activitatea. Nu se interzice activitatea întreprinderilor, cu excepția ceea ce am spus: magazinele, centrele comerciale (cu excepția celor alimentare), locurilor publice, cinema, altele. În rest – întreprinderile activează”, a declarat Dodon.

”Dacă întreprinderile pot să asigure ca muncitorii, angajații să lucreze de acasă, atunci fiecare conducător ia această decizie”, a mai declarat Președintele.

Precizările șefului statului vin după ce ieri s-a anunțat că de la începutul săptămânii viitoare vor fi făcute și alte concesii pentru domeniul economic, iar un șir de agenți economici vor avea permisiunea să-și reia activitatea, însă cu respectarea normelor de protecție.

Totuși, potrivit recomandărilor anterioare, acolo unde va fi continuată activitatea economică trebuie să se asigure trierea angajaților, iar în fiecare zi să fie asigurată măsurarea temperaturii corpului fiecărui colaborator, precum și să fie luate alte măsuri indicate de către Organizația Mondială a Sănătății și de autoritățile medicale de resort din țara noastră.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share