Externe

Inundaţii în Japonia: 64 de morţi, 100 de răniţi. Aproape 4 milioane de oameni, în pericol

Pinterest LinkedIn Tumblr

Vremea rea face zeci de victime în Japonia, unde zone întregi sunt sub ape. 64 de oameni au murit, în urma potopului care ar putea deveni cel mai mare dezastru natural din ultimele decenii. Eforturile de salvare sunt acum contracronometru, pentru că în zonele calamitate nu mai este nici apă curentă, nici electricitate. Aproape două milioane de oameni au primit ordin de evacuare, iar alte două milioane au fost sfătuiţi să facă aceleaşi lucru.

În Japonia a plouat de trei ori mai mult decât în mod normal pentru luna iulie, iar ceea ce a urmat a depăşit temerile autorităţilor. Precipitaţiile au căzut neîntreupt în ultimele patru zile, aşa că multe râuri au ieşit din matcă şi au făcut prăpăd, transmite Digi24.

Cele mai mari probleme sunt în prefectura Hiroshima, unde sute de case au fost afectate de inundaţiile care au luat pe sus maşini, poduri şi stâlpi de electricitate. Proporţiile dezastrului sunt atât de mari, încât aproape două milioane de oameni au primit ordin de evacuare. Alte două Milioane de persoane au fost sfătuite să facă acelaşi lucru.

Shinzo Abe, premierul Japoniei: Nici până în acest moment nu am reuşit să-i ducem în siguranţă pe mulţi oameni. Sunt mulţi la care nu putem ajunge şi care se confruntă cu teama de noi inundaţii, care aşteaptă să fie salvaţi.

Autorităţile nipone spun că dacă ploile vor mai continua câteva zile, Japonia s-ar putea confrunta cu cel mai mare dezastru natural din ultimele decenii. Şi ca şi cum inundaţiile nu ar fi fost o problemă uriaşă, unele zone se confruntă cu grave alunecări de teren. Mulţi oameni nu au mai apucat să iasă din case şi au fost îngropaţi de vii în mâl.

loading...

Comments are closed.