Investigație: Bacterii periculoase găsite în produsele de patiserie din Chișinău

produse de patiserie chisinau, chifle cu salmonela, stafilococ in chifle, e coli in patiserie

V-ați întrebat vreodată cât de sănătoase sunt produsele de patiserie (covrigi calzi, croissante, foitaj, gogoși etc.) și ce ingrediente conțin? Cu siguranță, ați observat că multe dintre gheretele de patiserie din Chișinău se află în apropierea instituțiilor de învățământ, parcurilor, devenind astfel o tentație pentru copiii de toate vârstele.

Suntparinte.md promovează alimentația sănătoasă în rândul copiilor și, în context, va lansa săptămâna viitoare un proiect de educație alimentară pentru copii și părinți

La solicitarea Suntparinte.md, Laboratorul Încercări Produse Agroalimentare din cadrul Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare a analizat din punct de vedere microbiologic 16 produse, selectate aleatoriu, din cinci patiserii din Chișinău. Conform unei monitorizări în teritoriu, echipa noastră a stabilit că majoritatea elevilor și părinților cu copii cumpără produse de patiserie de la: „Granier”, „Covrigo”, Rumenel”, „Pan Pan” și „La Mămuca”. se spune într-o investigație a celor de la suntparinte.md.

În lista noastră figura și „Simigeria Petru” (str. Kiev, 11), însă activitatea acesteia, la scurt timp de la începerea investigației, a fost sistată. Investigația a fost realizată în perioada noiembrie 2017-februarie 2018. Rezultatele au fost publicate acum, din motiv că mai mulți agenți economici au amânat/au refuzat constant să ne ofere documentele care confirmă calitatea și inofensivitatea produselor.

Analiza microbiologică efectuată de specialiștii de la Centrul de Metrologie a inclus următoarele grupuri:

-indicatorul sanitar NMMAFA sau NTG (numărul total de germeni mezofili aerobi și facultativ anaerobi);
-bacterii coliforme;
-microorganismele potențial patogene (Stafilococul auriu etc.);
-microorganismele patogene (Salmonella etc.);
-drojdiile și ciupercile microscopice (mucegaiuri).
Rezultatele sunt de-a dreptul îngrijorătoare. În unele produse au fost depistate bacterii periculoase pentru sănătatea omului, precum cele coliforme și stafilococi coagulazo-pozitivi. În cazul unui produs de patiserie, echipa noastră a depistat că acesta a fost pus în vânzare fără să existe vreun document care să confirme că produsul a fost testat.

Ce reprezintă bacteriile care au fost depistate în produsele de patiserie?
Stafilococul auriu (Staphyloccocus aureus) – una dintre cele mai agresive specii patogene pentru om, care poate provoca două tipuri de afecțiuni: intoxicații și infecții.

Un purtător de stafilococ auriu care suferă de o afecțiune respiratorie poate contamina alimentele prin tuse sau strănut. În același timp, omul poate contamina alimentele în cazul în care le atinge sau le manipulează și are pe mâini leziuni cutanate produse de stafilococi. Prezența stafilococului auriu în alimentele care au fost supuse deja tratamentului termic este rezultatul unei contaminări de utilaj, inventar, mâini și din nazofaringele personalului.

Intoxicațiile stafilococice sunt cauzate de toxinele secretate de aceste bacterii și provoacă:

-sindromul pielii opărite;
-toxiinfecția alimentară;
-sindromul de șoc toxic (persoanele afectate acuză senzație de disconfort, însoțită de febră ridicată, confuzie, amețeală etc.).
-Infecțiile stafilococice sunt cauzate de înmulțirea bacteriilor și provoacă:

-infecții ale pielii (acnee, furuncul, suprainfectarea plăgilor);
-infecții ale tractului respirator (faringită, epiglotită, sinuzită, bronșită, pneumonie stafilococică);
-infecții ale țesutului osos (artrită, osteomielită);
-infecții generalizate (meningită, endocardită, septicemie).
-Bacterii coliforme, inclusiv E. coli

Depistarea în alimente a E. coli este o dovadă directă a poluării cu fecale proaspete. Prezența în alimente a grupului germenilor coliformi este o dovadă că au fost încălcate normele igienico-sanitare la diferite etape de fabricare, prelucrare, transportare, depozitare și păstrare a alimentelor. Bacteriile coliforme provoacă toxiinfecții alimentare.

Drojdii și mucegaiuri

Depășirea limitei maxime admise a acestora indică alterarea produsului alimentar și schimbarea proprietăților organoleptice. Concomitent se produce acumularea în alimente a diverselor substanțe toxice (acizi, alcool, micotoxine etc.). Micotoxinele posedă calități mutagene, teratogene și cancerigene.

Continuarea investigației o puteți citi pe Suntparinte.md.

Total
0
Shares
Total
0
Share