Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic din SUA

Klaus Iohannis, președintele României, a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”, informează news.ro

Iohannis, primul şef de stat european onorat cu această distincţie, a declarat, în cadrul ceremoniei de acordare a premiului, că îl acceptă ca o recunoaştere a conducerii României, în ultimii 20 de ani, ca membru demn al NATO şi partener şi prieten al SUA şi că îl dedică tuturor românilor, precum şi parteneriatului şi prieteniei dintre România şi Statele Unite ale Americii.

”În Europa Centrală şi de Est, România reprezintă un exemplu în multe domenii – de la apărarea Flancului Estic al NATO, la consolidarea democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept. Eforturile româneşti au rezultate care depăşesc cu mult graniţele noastre naţionale; de fapt, acestea au contribuit la consolidarea Europei şi a alianţei transatlantice şi merită să fie recunoscute”, a mai afirmat preşedintele.

El a vorbit despre ajutorul acordat de România Ucrainei, subliniind că ţara noastră s-a aflat cu adevărat în prima linie prin eforturile sale de a ajuta Ucraina.

Total
0
Shares
Total
0
Share