Ion Ceban: 20 milioane 205 mii lei pentru amplasarea a 11 gherete în parcurile din capitală din cele 15 loturi scoase astăzi la prima licitație

20 milioane 205 mii lei pentru amplasarea a 11 gherete în parcurile din capitală din cele 15 loturi scoase astăzi la prima licitație. Anunțul a fost făcut de către Ion Ceban, primarul general al mun. Chișinău, informează Telegraph.md

Potrivit primarului, banii vor fi utilizați pentru îmbunătățirea infrastructurii orașului.

Cele 15 locuri de comerț licitate astăzi se află în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe str. Ion Creangă (Parcul Dendrariu), în Pădurea-Parc „Butoiaș”, în Parcul „Sarmizegetusa” și pe str. Valea Crucii (Grădina Zoologică).

Pentru celelalte 4 loturi, nu s-au înregistrat participanți, ori a fost înregistrat doar un singur agent economic.
Termenul contractului pentru dreptul de comercializare este de 5 ani. În această perioadă, agentul economic este sigur că locul îi este asigurat, iar în preajmă nu este riscul să apară altă gheretă.

Cea de-a doua licitație pentru obținerea locurilor de amplasare a gheretelor în capitală, ținând cont de noul regulament aprobat în acest sens, se va desfășura în data de 9 decembrie, curent, fiind scoase la licitație alte 15 loturi.

”Voi insista și în continuare ca loturile de teren, locurile pentru amplasarea gheretelor, publicitatea stradală, dar și alte bunuri ale capitalei să fie vândute prin licitații, transparent și corect. Banii trebuie să ajungă în bugetul orașului pentru a fi utilizați la dezvoltarea acestuia, și nu în buzunarele unor persoane. Încet, dar sigur facem curățenie în orașul Chișinău”, a declarat Ceban.

Total
0
Shares
Total
0
Share