Ion Ceban a inspectat lucrările de renovare a Grădiniței „Izvoraș” din satul Colonița

Primarul general, Ion Ceban, a întreprins astăzi o vizită de lucru în satul Colonița, suburbie a municipiului Chișinău, unde a inspectat, împreună cu primarul localității, Grădinița nr. 24 „Izvoraș”, aflată în reparație capitală.

Edilul capitalei s-a interesat de evoluția lucrărilor de reabilitare a clădirii instituției preșcolare, proiectul fiind în stadiu avansat de realizare. Până în prezent, au fost executate lucrări de reparație a spațiilor din vechea clădire, a fost extinsă curtea grădiniţei şi a fost edificat un bloc nou, cu două grupe, spălătorie şi uscătorie. Pentru realizarea proiectului, din bugetul municipal au fost alocați 4,5 milioane de lei.

Ion Ceban a menționat că pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului IET nr. 24, din bugetul municipal vor fi alocați suplimentar 1,1 mil lei, surse necesare pentru modernizarea blocului alimentar (achiziționarea utilajelor pentru prepararea hranei și păstrarea alimentelor) și extinderea capacității acestuia, pentru sala de festivități, precum și a două săli de grupe. Totodată, va fi achiziționat mobilier nou, materiale didactice şi jucării în grupe.

Grădinița nr. 24 „Izvoraș” din satul Colonița a fost deschisă în anul 1968. După renovare, instituția preșcolară va avea o capacitate de 140 de locuri, cu 6 grupe de copii, inclusiv de creșă.

De la 1 septembrie 2020, grădinița va fi gata să primească copii.

Citește și: Ion Ceban a inspectat lucrările de reparație a grădinițelor din capitală

Total
0
Shares
 
Total
0
Share