Social

Ion Ceban a semnat dispoziția cu privire la suspendarea directorului Î.M. Regia Autosalubritate și îi cere acestuia să se conformeze cerințelor și să se abțină de la acțiuni ilegale

Pinterest LinkedIn Tumblr

Dispoziția cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al directorului Î.M. Regia Autosalubritate, Eugeniu Axentiev, a fost semnată ieri, iar astăzi adusă la cunoștință și contrasemnată de către acesta, transmite Telegraph.md

Primarul capitalei, Ion Ceban, susține că pe lângă faptul că există suspiciuni rezonabile despre activitatea în calitate de administrator, există și temei clar de demisie din funcție în cazul directorului Î.M. Regia Autosalubritate, Eugeniu Axentiev.

Aceasta vine în baza rapoartelor prezentate de către grupul de lucru, ce a realizat ancheta de serviciu și a instituțiilor centrale cu privire la situația creată la Poligonul din Țînțăreni, unde timp de o săptămână s-a luptat cu localizarea incendiului de deșeuri solide.

Acest lucru a provocat cheltuieli suplimentare la bugetul municipal și a stârnit nemulțumirea oamenilor din localitățile din preajmă, din cauza fumului dens eliminat rezultat al incendiului. În consecință, timp de o săptămână, oamenii au blocat accesul autospecialelor pentru transportarea deșeurilor la poligon. După implicarea primarului capitalei, a ministrului de Interne și șefului IGSU, în discuțiile cu protestatarii, s-au stabilit acțiuni concrete ce urmează a fi întreprinse pentru remedierea situației.

Ieri, Ion Ceban a primit unele informații conform cărora s-ar organiza acțiuni de protest în rândul angajaților întreprinderii, după ce săptămâna aceasta, în ședința CMC, primarul a anunțat că va cere demisia lui Axentiev.

Tot ieri, a fost constituit un grup de lucru, ce se ocupă de analiza economico-financiară a întreprinderii. Lucrările de audit continuă.

Ion Ceban a vorbit despre un comportament agresiv a lui Axentiev și incitare la ură a angajaților întreprinderii față de edil primăriei. În context, primarul capitalei i-a cerut directorului Î.M. Regia Autosalubritate să se abțină de la acțiuni ilegale și să se conformeze cerințelor.

Menționăm că, începând cu ziua de ieri, a fost numit director interimar, pe perioada desfășurării anchetei, Dumitru Vulpe, vicedirector în exercițiu.

Ion Ceban a solicitat Centrului Național Anticorupție investigarea activității lui  Eugeniu Axentiev, pe perioada mandatului acestuia, dar și altor organe de drept și control să examineze rezultatele auditului efectuat la întreprindere.

De asemenea, în această dimineață la ora 04.00, primarul capitalei a mers la întreprindere, unde a discutat cu angajații înainte ca aceștia să înceapă ziua de muncă în teren. S-a vorbit despre planurile și proiectele care urmează să fie implementate în dezvoltarea întreprinderii municipale Î.M. Regia Autosalubritate.

Citește și: Ion Ceban cere demisia șefului de la Regia Autosalubritate, după incendiul de la Țânțăreni

loading...

Comments are closed.