Ion Ceban, edilul capitalei: „Chișinău este un oraș credibil pentru parteneri și a atras investiții de 2,5 miliarde de lei”

Chișinăul reprezintă un exemplu unic în țară, care, în ultimii ani, a reușit să devină un partener de încredere pentru partenerii interni și externi și a atras investiții semnificative pentru proiecte ample în valoare de 2,5 miliarde de lei. Declarația a fost făcută de liderul MAN, Ion Ceban, în cadrul unei noi conferințe de sinteză a celor mai ample proiecte realizate în așa domenii precum eficiență energetică, reabilitarea clădirilor, reconstrucții de drumuri, apă și canalizare, managementul deșeurilor și transport public durabil.

Candidatul MAN pentru funcția de primar al Capitalei, Ion Ceban, i-a îndemnat pe oameni să nu cadă în capcana exponenților guvernării PAS care nu ezită să promoveze falsuri în spațiul public despre sistările de finanțări pentru Capitală.

”Chișinăul a devenit partener de încredere pe intern și extern. Capitala este în cea mai importantă situație din punct de vedere a atragerii investițiilor străine. Unii de la PAS, o grămadă de trepăduși, tot încearcă să ne explice că dacă va fi în continuare primar Ion Ceban nu vor fi atrase investiții. Este un fals al acoliților PAS. Municipalitatea are proiecte mari de 2,5 miliarde de lei. Nu există o altă localitate, regiune cu astfel de proiecte. Este un pachet enorm pe care îl putem raporta, nu așa cum se întâmplă în cazul autorităților centrale, care așa și nu au spus unde s-a dus 1,2 miliarde de euro, majoritatea fiind împrumuturi externe”, a declarat Ion Ceban.

Chișinău a început să se dezvolte enorm și să implementeze proiecte majore cu susținerea finanțărilor UE, așa încât să răspundă necesităților curente ale oamenilor.

”Practic, cele mai mari și răsunătoare proiecte sunt la Chișinău. Sunt implementate proiecte prin diverse parteneriate cu colegii noștri din afara țării, cum ar fi reabilitări de parcuri, subterane, procurare de tehnică pentru instituții educaționale și spitale, amenajarea de centre pentru tineret, pentru persoane în etate și copii și multe alte schimburi de experiență pe care le avem. Fiind parte a Strategiei Chișinău Orașe Verzi, am încercat să canalizăm investițiile, în special, cele pe care le-am contractat de la instituțiile financiare internaționale și partenerii de dezvoltare pe domenii care să răspundă acestor nevoi. Acestea țin de reabilitarea clădirilor publice, reabilitarea infrastructurii rutiere, reînnoirea flotei de autobuze și troleibuze, introducerea treptată a iluminatului public eficient, reabilitarea tehnologiei de tratare a apelor uzate, programe de management al deșeurilor, dar și infrastructură verde-albastră rezistentă la schimbări climatice etc.”, a precizat Ion Ceban.

În cadrul conferinței, președintele MAN a vorbit și despre prioritățile și proiectele de investiții în domeniile sănătate, educație, protecția copiilor, asistență socială și tineret.

Total
0
Shares
Total
0
Share