Primarul general al municipiului Chișinău, președintele Partidului MAN, Ion Ceban, împreună cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, au participat astăzi la o acțiune de plantare a arborilor pe strada Vlaicu Pârcălab, în centrul capitalei.
În cadrul evenimentului, au fost plantați tei și platani, specii rezistente și adaptate condițiilor urbane.
Această inițiativă face parte din programul municipal de extindere a spațiilor verzi din Chișinău, unul dintre obiectivele prioritare ale administrației locale, și beneficiază de sprijinul Ambasadei Italiei.
Primarul a îndemnat locuitorii să se alăture și să contribuie la păstrarea și întreținerea spațiilor verzi ale orașului.
”Astăzi, împreună cu Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, am participat la o acțiune de plantare a arborilor pe strada Vlaicu Pârcălab, în centrul capitalei. Am plantat tei și platani – specii rezistente și adaptate condițiilor de oraș, înverzirea capitalei fiind una dintre prioritățile noastre. Suntem recunoscători Ambasadei Italiei pentru susținerea acestui proiect și pentru parteneriatul pe care îl dezvoltăm în diverse domenii. Acțiunea de plantare a arborilor se înscrie în programul municipal de reabilitare și extindere a spațiilor verzi din Chișinău. Pe lângă plantările de pe strada Vlaicu Pârcălab, municipalitatea desfășoară lucrări similare pe mai multe artere ale capitalei. Îndemnăm locuitorii să sprijine aceste inițiative și să contribuie la păstrarea și întreținerea spațiilor verzi ale orașului”, a declarat Ion Ceban, primarul general al capitalei, președintele MAN.