Ion Ceban: Un dig de protecție a unui râu din capitală a cedat

Un dig de protecție de pe malul râului Durlești de pe str. Grîului sectorul Buiucani, a cedat astăzi. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit edilului, proiectul dat a început în anul 2016, fiind finanțat din bugetul municipal și Fondul Ecologic Național. Valoarea totală a proiectului este de 16 milioane, dar au fost valorificați circa 13 milioane.

„Planșeele ce au fost astăzi avariate au fost turnate în anul 2017. Proiectul presupune două componente: construcția canalizării, care asigură legătura între Durlești și Chișinău și menajarea albiei râului Durlești”, a punctat edilul.

Ceban a venit cu o precizare în acest context. Acesta spune că în vara anului trecut a fost curățată albia râului Durlești, în porțiunea străzilor G. Codreanu – MoldExpo și nu are nicio legătură cu proiectul dat care a fost semnat în anul 2016.

Total
0
Shares
Total
0
Share