Ion Chicu a discutat cu Ambasadorul UE despre finalizarea stării de urgență

Premierul Ion Chicu a avut o întâlnire cu E.S. Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, Ion Chicu a vorbit despre evoluția situației epidemiologice în RM și finalizarea perioadei stării de urgență. Autoritățile intenționează să întreprindă măsuri de adaptare a restricțiilor și să permită reluarea unor activități economice.

Ieșirea din perioada de carantină va fi realizată prin menținerea unui echilibru rațional și prudență maximă. Vor fi întreprinse măsuri menite să mențină disciplina personală a fiecărui om, să prevină nepăsarea și să nu fie admis un colaps social-economic.

„A fost abordată evoluția proceselor economice în RM și în regiune și discutate căile prin care poate fi atenuat impactul economic al restricțiilor impuse în contextul situației epidemiologice”, se spune în comunicat.

E.S. Peter Michalko a confirmat intenția Uniunii Europene de a susține RM în depășirea crizei economice și gestionarea situației epidemiologice.

Citește și: APROBAT! Guvernul înaintează Parlamentului propunerea de anulare a examenelor de BAC. Cum vor fi calculate notele finale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share