Ion Chicu, după perchezițiile de la Hâncești: Condamnăm cu vehemență acțiunile criminale ale grupării PAS și acoliților săi din organele de forță

Ion Chicu, președintele PDCM:

Am discutat astăzi cu colegul nostru, Primarul mun. Hâncești, vice-președintele PDCM, Dl Alexandru Botnari. După cum cunoașteți, ieri reprezentanții organelor de drept au desfășurat unele acțiuni procesuale, în privința sa, a familiei sale și colegilor din Primărie.

Din dorința de a nu face ingerință în actul de justiție, și a nu afecta ancheta, ieri ne-am abținut de la catalogarea acestor acțiuni, pe care mulți le-au calificat drept act de intimidare politică.

Astăzi, după ce-am obținut detalii despre învinuirile care i se aduc Dlui Botnari, și judecând după modul absolut inacceptabil și disproporționat în care au acționat reprezentanții structurilor de stat, putem cu siguranță constata, că acțiunea de ieri este încă o tentativă lașă a guvernării dictatoriale PAS, de a intimida oponenții politici. Fiind impotenți în a administra treburile țării și a soluționa problemele oamenilor, guvernarea analfabetă și coruptă continuă persecutarea oponenților politici.

Sub riscul persecutării și intimidării se află orice cetățean al Republicii Moldova, care îndrăznește să se opună regimului criminal, inclusiv conducătorii autorităților publice locale și centrale din țară. La indicațiile criminale ale PAS-ului sunt intimidați de către organele de forță sau eliberați ilegal din funcții sute de oameni, care au înțeles esența dictatorială a acestei guvernări și nu doresc să le fie complici în distrugerea țării noastre.

Maia Sandu, crimele voastre nu vor dura mult. Nici un dictator, care-și condamnă propriul popor la foame și frig, n-o duce mult. Chiar dacă este susținut de imperiul mediatic aservit, de mercenarii străini și hoții, cu care în 2013-2014 ați furat împreună miliarde de lei din bănci și buget.

Condamnăm cu vehemență acțiunile criminale ale grupării PAS și acoliților săi din organele de forță. Exprimăm susținerea deplină pentru Dl Alexandru Botnari, Primarul mun.Hăncești.

Dl Primar Alexandru Botnari va coopera cu ancheta și va demonstra nevinovăția sa. Acțiunile criminale ale guvernării actuale nu vor rămâne fără pedeapsă!

Le suntem recunoscători primarilor din țară, Congresului Autorităților Locale din Moldova și tuturor oamenilor onești și curajoși din țară, pentru exprimarea susținerii pentru Dl Primar al mun.Hăncești și condamnarea abuzurilor grosolane și antidemocratice ale guvernării în raport cu oponenții politici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share