Ion Chicu le-a cerut companiilor care repară drumurilor în raionul Glodeni să mobilizeze echipe suplimentare

Premierul Ion Chicu se află în vizită în raionul Glodeni, unde a discutat cu autoritățile publice locale și sătenii din satele Cajba, Ciuciuleni şi comuna Balatina despre mersul lucrărilor de reparație a drumurilor locale şi problemele întâmpinate, transmite Telegraph.md, cu referire la NTV.md

Premierul a menționat că Guvernul va continua implementarea proiectului “Drumuri bune pentru toți”, care contribuie la creșterea nivelului de trai în regiuni.

“Conducerea raionului Glodeni a semnalat săptămâna trecută că există unele abateri în implementarea programului de reparație a drumurilor în raionul Glodeni, iar Guvernul nu poate să tolereze astfel de situații. Trebuie să vedem cum putem interveni, astfel încât procesul de reabilitare a infrastructurii să fie finalizat cu succes. Am discutat cu agenții economici, care vor mobiliza echipe suplimentare, ca lucrările să fie executate în termeni”, a declarat premierul Chicu.

Igor Dodon: „Vom continua să aprobăm normele și standardele europene în domeniul dreptului și al combaterii corupției”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share