Ion Chicu spune că Maia Sandu fuge de responsabilități: “Oamenii mai rabdă, “electoratul” contează”

Fostul premier Ion Chicu o critică pe Maia Sandu, președintele țării, pentru deciziile anunțate după ședința de ieri a CSS. Fostul oficial spune că Maia Sandu acționează politic și fuge de responsabilități, ca să-și salveze ratingul.

“A lua jăraticul cu mâna altuia”. Aceasta pare a fi strategia politicienilor noștri în lupta cu pandemia. Nimeni nimic nu vrea să-și asume. Nici restricții dureroase, care nu au cum să placă “electoratului” și omoară ratingul, dar nici sutele de morți în fiecare săptămână.

Prezidentul vine (doar) cu recomandări către alții, de parcă în Legea 212 din 2004, n-ar fi scris expres că starea de urgență poate fi instituită de Parlament și la propunerea Președintelui. Uiți pe o clipă că moare ratingul, te gândești că mor oamenii, te duci în Parlament și ceri “lockdown”. Mai treci și pe la Mitropolit și cerându-ți iertare pentru păcate, îl anunți că trebuie suspendate serviciile divine în acest Post mare (cum a făcut anul trecut unul, care nu se gândea la rating). Mai strângi și Asociațiile de business și le spui onest, deși iar îți omori ratingul, despre posibilitățile reale pe care le are statul de a ajuta economia în caz de restricționare a unor activități economice. Poți, bineînțeles, și să le spui că ai trimis Guvernului ca măsură de susținere a businessului propunerea de a îmbunătăți paginea web a ODIMM – precis salvezi ratingul cu asta.

Politicienii noștri stau acum în fața unei “dileme grele”. Pe cine să salveze – oamenii sau ratingul politic? Până când, ei preferă să-și salveze ratingul. Oamenii mai rabdă, “electoratul” contează”, a scris Chicu pe canalul său de Telegram.

Potrivit art. 17 și 18 din legea menționată de fostul premier, starea de urgenţă se declară la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului. Starea de urgenţă poate fi instituită pe o perioadă care nu va depăşi 60 de zile. În funcţie de evoluţia situaţiei, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvernul poate solicita Parlamentului prelungirea sau reducerea duratei stării de urgenţă, precum şi extinderea sau restrîngerea ariei de acţiune a acesteia.

Menționăm că Maia Sandu a anunțat ieri, după ședința CSS, că solicită Guvernului să înainteze Parlamentului solicitarea privind instituirea stării de urgență pentru o perioadă de două săptămâni.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share