Irina Lozovan, către guvernarea PAS: “Voi ardeți podurile către cele mai mari piețe de desfacere pentru produsele noastre”

Irina Lozovan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și lider al Partidului „Renaștere”, acuză guvernarea PAS că expune țara unui pericol enorm prin încălcarea acordurilor cu țările CSI și participarea la exercițiile militare NATO, contrar neutralității oficiale.

Într-un briefing de presă, Lozovan a subliniat că deciziile politice sunt luate fără consultarea cetățenilor, în ciuda faptului că aceștia vor fi cei care vor suporta consecințele. Ea a atras atenția asupra denunțării mai multor acorduri cu CSI, subliniind că aceasta arde podurile către piețele de desfacere pentru produsele moldovenești, inclusiv cele din Rusia și alte țări din regiune.

Deputatul a avertizat că aceste acțiuni ar putea duce la îngroparea economiei Moldovei, iar consecințele ar putea deveni cu adevărat fatale pentru cetățeni.

”Forțele de guvernământ expun Moldova unui pericol enorm prin încălcarea acordurilor cu țările CSI și participarea la exercițiile militare NATO, contrar neutralității oficiale. Sandu și PAS duc această aventură fără acordul cetățenilor, deși oamenii de rînd sunt cei care vor simți consecințele deciziilor lor. Prin întreruperea relațiilor cu CSI, noi înșine ardem podurile către cele mai mari piețe de desfacere pentru produsele noastre. Și este vorba nu doar despre Rusia, ci și despre alte țări – la urma urmei, lumea este mult mai mare decît Europa. Unde putem furniza acum conservele, fructele și legumele? Agrarienilor nu le rămâne decât să blocheze autostrăzile naționale!”, a menționat deputata.

Până în prezent, autoritățile nu au răspuns public acuzațiilor aduse de Irina Lozovan.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share