Israelul a expus armele utilizate de Hamas, dintre care unele ar fi fost furnizate de Coreea de Nord și Iran

Armata israeliană (IDF) a expus joi în faţa unor jurnalişti arme utilizate de comandouri ale Hamas împotriva Israelului pe 7 octombrie şi dintre care unele ar fi fost furnizate de Coreea de Nord şi Iran, scrie Agerpres.ro

În timpul unei vizite la un sit militar ce nu poate fi dezvăluit, armata israeliană a arătat presei un arsenal de câteva zeci de arme care, a adăugat ea, au fost confiscate la locurile atacurilor comise de membri ai mişcării islamiste palestiniene: mine, lansatoare de rachete, obuze şi drone fabricate artizanal.

“Cred că între 5% şi 10% dintre armele de aici au fost fabricate în Iran”, a afirmat un responsabil al armatei israeliene, a cărui identitate nu poate fi divulgată. “Şi 10% (sunt) nord-coreene. Restul a fost fabricat în Fâşia Gaza”, a afirmat ofiţerul.

Inedite prin violenţa şi amploarea lor după înfiinţarea statului Israel, atacurile din 7 octombrie s-au soldat cu cel puţin 1.400 de morţi, majoritatea civili, iar 224 de persoane au fost răpite şi luate ostatice de Hamas în Fâşia Gaza.

Declanşată imediat ca represalii, bombardarea neîncetată a Fâşiei Gaza de către armata israeliană a ucis peste 7.000 de persoane, tot civili în marea loc majoritate, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share