Iulian Muntean, membru al CSM, va fi demisionat de către Parlament

După scandalul iscat în domeniul justiției, Parlamentul va aproba încetarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii al lui Iulian Muntean. Raportul la proiectul de hotărâre care prevede acest lucru a fost aprobat la ședința de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități.

Mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii al lui Iulian Muntean va înceta la data adoptării hotărârii.

Iulian Muntean a fost numit de Parlament în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, urmare a organizării unui concurs pentru selectarea candidaților la această funcție. De menționat că Iulian Muntean și-a depus cererea de demisie la data de 26 septembrie 2023, însă doar după ce s-a aflat că acesta figurează în cadrul unui dosar penal și a ascuns această informație atunci când a trecut filtrul ”pre-vetting”.

Potrivit legislației, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.

Total
0
Shares
Total
0
Share