Ixari a fost prezentată angajaților Ministerului Finanțelor

Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, a prezentat un nou membru în echipa sa de conducere. Începând de astăzi, Cristina Ixari își va îndeplini mandatul în calitate de secretar de stat a Ministerului Finanțelor.

Petru Rotaru, alături de întreaga echipă managerială, și-a reiterat disponibilitatea deplină de a o asista pe Ixari în realizarea inițiativelor și proiectelor necesare pentru dezvoltarea domeniului de care va fi responsabilă, exprimându-și încrederea că experiența pe care o deține va aduce o contribuție valoroasă instituției.

Ixari va fi responsabilă de coordonarea și implementarea politicilor fiscale și vamale, politicilor contabile și de audit în sectorul corporativ, precum și de reglementarea sectorului financiar.

Tot în cadrul evenimentului de prezentare, ministrul Rotaru și-a exprimat gratitudinea față de activitatea desfășurată de ex-secretarul de stat, Olga Golban, subliniind rolul important ce îi revine, începând de astăzi, în îmbunătățirea proceselor în cadrul Serviciului Fiscal de Stat.

Amintim că, pe 21 februarie curent, Cabinetul de miniștri a aprobat candidatura Olgăi Golban pentru funcția de directoar a Serviciului Fiscal de Stat și a Cristinei Ixari pentru funcția de secretar de stat a Ministerului Finanțelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share