Japonia se sufocă de căldură! Ce temperaturi sunt în aceste zile la Tokyo

Japonia se sufocă de căldură, Ce temperaturi sunt în aceste zile la Tokyo, fenomen meteo, vremea in europa, mai 2019, 

Vremea neobişnuit de caldă a continuat luni pe teritoriul Japoniei, iar mercurul din termometre a depăşit valoarea de 30 de grade Celsius pentru a patra zi consecutiv în centrul capitalei Tokyo, un nou record pentru luna mai, a anunţat Agenţia niponă de meteorologie.

În oraşul Ichihara din prefectura Chiba, în apropiere de Tokyo, au fost înregistrate 35,7 grade Celsius, iar termometrele din Obihiro – provincia Hokkaido din nordul Japoniei – şi Ishikawa, din Fukushima, au indicat 35,5 grade Celsius.
 
În centrul capitalei Tokyo, mercurul din termometre a urcat până la 31,7 grade Celsius, a indicat Agenţia niponă de meteorologie. Potrivit prognozelor, în vestul Japoniei temperaturile vor scădea uşor începând de luni după-amiază, după pătrunderea unei mase de aer mai umed.
 
În oraşul Saroma din Hokkaido, unde duminică a fost consemnată valoarea de 39,5 grade Celsius – un record pentru orice perioadă pe această insulă nordică – temperatura a ajuns la 32,6 grade Celsius. În 83 de zone din această prefectură temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius.
 
Peste 55 de curse au fost anulate luni de compania de transport feroviar Hokkaido Railway Co. ca urmare a riscului mare de distorsiuni la liniile de cale ferată din cauza căldurii.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share