Joe Biden i-a cerut lui Donald Trump continuarea sprijinului pentru Ucraina

Președintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru susţinerea Ucrainei, în cursul convorbirii lor de la Casa Albă, care a durat aproape două ore, a anunţat consilierul prezidenţial pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, relatează AFP şi Reuters, scrie tvrinfo.ro

Biden „a subliniat că, în opinia sa, sprijinul continuu al Statelor Unite pentru Ucraina este în interesul securităţii noastre naţionale„, a declarat Sullivan într-o conferinţă de presă după discuţii.

Biden a susţinut că sprijinul pentru Ucraina este bun pentru securitatea naţională a SUA, deoarece o Europa puternică şi stabilă ar preveni ca America să fie târâtă în război, a declarat presei consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

La rândul său, Trump s-a angajat să pună capăt rapid războiului Rusia-Ucraina, fără să spună cum.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a calificat la rândul ei întâlnirea celor doi ca „foarte cordială” şi „incredibil de substanţială”, adăugând că au fost discutate „chestiuni importante de securitate naţională şi de politică internă cu care se confruntă ţara şi lumea”.

Ea a menţionat că preşedintele ales a pregătit o „listă de întrebări detaliate” pentru preşedintele în exerciţiu.

Donald Trump a declarat după întâlnire, citat de New York Post, că a discutat cu Joe Biden „foarte mult despre Orientul Mijlociu”.

„Am vrut să ştiu care sunt opiniile lui despre situaţia în care ne aflăm. Şi mi le-a comunicat, a fost foarte binevoitor”, a asigurat Trump.

Democratul Biden l-a învins pe Trump în alegerile din 2020, dar în iulie a renunţat la cursa pentru Casa Albă după o dezbatere dezastruoasă cu Trump. Vicepreşedintele Kamala Harris a devenit candidat, dar a pierdut alegerile în faţa republicanului Trump.

Total
0
Shares
Total
0
Share