Jurnalist: Intenția partidului de guvernământ de a institui control parlamentar asupra Teleradio Moldova va plasa instituția ”sub doi stăpâni”

Intenția partidului de guvernământ de a institui control parlamentar asupra IPNA Teleradio Moldova nu va aduce mai multă independență acestei instituții, ci din contra o va plasa ”sub doi stăpâni”, susține Directorul executiv APEL, Ion Bunduchi. Jurnalistul a afirmat, în cadrul unor dezbateri, că modificările propuse de PAS la Codul Serviciilor Media Audiovizuale vor institui din nou un control politic asupra Consiliului Audiovizualului (CA) și radiodifuzorului public, așa cum a fost până în 2018, când a intrat în vigoare prezentul cod.

”CA trebuie să facă doar ceea ce zice legea, atribuțiile date de lege și punct. Noi spuneam că în cazul în care revine Teleradio Moldova sub control parlamentar este supusă dublu, pentru că încalcă legea vin sancțiuni de la CA, pentru că nu îndeplinește planul anual-sancțiune de la Parlament, pe cât de echitabil e să fie cu doi stăpâni? De aceea, nu credem că e cea mai fericită formulă să fie sub control parlamentar. Cu atât mai mult că, până în 2018, a fost sub control parlamentar de fiecare dată și CA, și Teleradio Moldova, și nu le-a ajutat cu nimic, nu a crescut independența lor”, a spus Bunduchi.

Expertul a declarat că activitatea autorităților de reglementare și supraveghere trebuie îmbunătățită, doar că mecanismele pe care le conține proiectul PAS nu vor funcționa.

”Vă dau un exemplu, dacă raportul anual de activitate este respins, e demisia de drept, asta ar însemna că trebuie să așteptăm un an să vedem dacă îi putem da afară sau nu. În cazul în care instituim un control parlamentar sau un mecanism pe care îl propune guvernarea, atunci componența totală a CA și CS să fie în seama, ori în responsabilitatea partidului de guvernământ, pentru că ce să facă, din 7 membri, doi din partea societății civile, trei din partea parlamentului, unul de la președinție și unul de la guvern, iarăși îi împrăștiem din multe părți și nimeni nu răspunde. Dacă vreți responsabilitate, numiți-i pe toți din partea partidului de guvernământ și spuneți: noi ne asumăm, dacă eșuăm, pe noi criticați-ne”, a declarat jurnalistul.

Amintim, mai multe ONG-uri de media și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu propunerile de modificarea a Codului Serviciilor Media Audiovizuale, elaborate de deputații PAS și votate de majoritatea parlamentară în prima lectură.

Potrivit modificărilor propuse, PAS va avea posibilitate să schimbe componența actuală a CA, dar și conducerea Teleradio Moldova. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au criticat proiectul și au numit votul dat de PAS ” un vot pentru cenzură, împotriva jurnaliștilor de la Teleradio Moldova și un pas spre un regim de dictatură”. Opoziția insistă ca proiectul majorității să fie expertizat de Consiliul Europei, UE, OSCE, dar și de către experții naționali.

Total
0
Shares
Total
0
Share