Jurnalista Maria Dimineț, atac dur la adresa Alinei Radu: “Ești șef de ziar dar nu cunoști lucruri esențiale despre jurnalism”

Jurnalista Maria Dimineț, atac dur la adresa Alinei Radu, Ești șef de ziar dar nu cunoști lucruri esențiale despre jurnalism, ziarul de garda alina radu, maria diminet radio sputnik moldova, presa de la chisinau, telegraph.md, jurnalism usm, studentii de la jurnalism, pr, 

Șefa Ziarului de Gardă, Alina Radu, este acuzată de către colega sa de breaslă, Maria Dimineț, de la Radio Sputnik Moldova, că se dă expert în jurnalism dar în realitate nu pricepe deloc în acest domeniu. Conflictul dintre cele două a pornit de la un podcast realizat de Maria Dimineț care a fost criticat de către Alina Radu în grupul de pe facebook “CJI – despre și pentru jurnaliștii din Republica Moldova”.

“M-am săturat! O mână de jurnaliști își bate joc de o breaslă întreagă!
Mesaj important pentru ALINA RADU, studenții de la jurnalistică și jurnaliștii începători!

Autoproclamatul ”mentor” al presei ”libere și independente” din Moldova Alina Radu a avut astăzi o misiune grea: să analizeze podcastul: ”Atenție bărbați: De aceste femei să fugiți ca dracul de tămâie”. Podcastul l-am scris eu, titlul îmi aparține. Ea încearcă cu orice preț să demonstreze că acest podcast nu înseamnă jurnalism și că acest titlu discriminează. Fără argumente, ea atacă și instituția media (în primul rând), pe mine și psihoterapeutul menționat în podcast.
Pretențiile Alinei Radu au fost că: că acest text nu este jurnalistic și că titlul este discriminatoriu.

Dragă Alina Radu, am să te contrazic. Ești șef de ziar dar nu cunoști lucruri esențiale despre jurnalism. Dar eu am să-ți explic, am răbdare. Studiile mele și experiența îmi permit să fac acest lucru. Așa că poți să nu pui la îndoială veridicitatea cuvintelor mele”, a scris Maria Dimineț pe facebook.

În continuare jurnalista de la Sputnik îi prezintă șefei de la zdg.md un șir de argumente de ce podcastul său este un material jurnalistic veritabil:

“1. Materialul care te-a deranjat este un PODCAST. Podcastul este un material jurnalistic specific pentru radio, o abordare recentă în radio, dar destul de răspândit în întreaga lume.
2. Ideea podcastului este următoarea: omul nu are timp să asculte o emisiune radio. Dar pentru a-i capta atenția, se ia un fragment din discuție, care în opinia jurnalistului pare important, se face o scurtă introducere despre mesajul din acel fragment și o scurtă încheiere. Atât. Junalistul nu analizeaza nimic suplimentar.
Aceasta este doar o abordare a podcastului pe care o folosim noi la Radio Sputnik. Mai sunt încă două abordări, dar te las să te documentezi singură, că ești fată mare.
3. Înteleg că te-a deranjat conținutul: Dă, ce astă e jurnalism, să descrii trăsăturile unei femei care profită de bărbați? Da, Alina, acesta este jurnalism. Jurnalism este să oferi omului INCLUSIV informații care îi pot fi utile în viață, or fenomenul despre care vorpește psihoterapeutul, pe care tu l-ai umilit, există, și dacă nu mă crezi, vorbește cu ofițerii MAI, cae investighează asemenea cazuri.
4. Te-a deranjat și titlul. Și asta este grav. Pentru că prin abordarea ta ai demonstrat că nu ai cunoștințe elementare despre care este scopul unui titlul și cum se face un titlu. Îți recomand să mergi la biblioteca CIJ, vei găsi multe cărți interesante despre titluri, le-am studiat când am făcut masteratul, APROPO, în domeniul managementului mass-media. Deci știu ce zic. Dar până te documentezi, îți spun eu: titluri sunt de mai multe feluri, în funcție de subiect, poți opta pentru unul informativ, poți să faci o parafrazare, poate fi un titlul glumă etc. Nu există reguli bătute în cuie cum trebuie să fie un titlul. Cert este că 80 % treb să fie creativitate. Important este ca textul să explice titlul, dacă nu explică titlul- e manipulare!
5. Acuzația ta cu privire la titlu este nefondată. În primul rând, este decentă. DEX explică sintagma ”a fugi ca dracul de tămâie”prin faptul de a evita un pericol. Presa de peste Prut abundă în titluri care conțin această sintagmă, inclusiv în știri politice. Poveștile populare din spațiul românesc conțin această sintagmă, inclusiv o putem regăsi și în poveștile lui Ion Creangă. Titlul nu este indecent și tu exagerezi. Exagerarea ta mă înspăimântă prin faptul că e rigidă și e lipsită de creativitate, or asta e o problemă pentru un jurnalist. Deci, titlul acestui podcast este o parafrazare, așa cum este permis în jurnalism.
6. Ai afirmat, de asemenea, că este discriminatoriu. Prin ce, stimată colegă? Pe cine discriminez? Poscastul este despre femeile care profită de bărbați, iar psihoterapeutul descrie comportamentul unor asemenea femei. Nu susține că toate femeile profită de bărbați. Dacă nu o crezi pe Liliana Chisari, care este psihoterapeut cu licență și experiență, citește cărți de psihologie, vei găsi aceleași explicații.
7. Mai am o dovadă în plus că podcastul nu este discriminatoriu. Cu o săptămână în urmă, din același interviu realizat cu Liliana Chisari am făcut acest podcast: ”Cinci semne că persoana iubită stă cu tine din interes”, unde vorbim despre comportamentul BĂRBAȚILOR profitori. Deci eu am fost corectă atât față de femei, cât și față de bărbați. Și explicațiile Lilianei Chisari sunt actuale. Și nu ești tu în drept, care nu ești psihoterapeut, să-i spui Lilianei Chisari cum e corect să vorbească despre fenomen. Fenomenul există, și au de suferit atât bărbații, cât și femeile. Nu am discriminat pe nimeni!

8. Asta nu e informație jurnalistică, afirmi tu! Dar ce e jurnalistic: să construiești o ”investigație” doar pe declarațiile pacientului supărat și să ignori ce spun medicii? Să iei în derâdere victima unui viol? Dar de unde știți voi, ”independenților” , cine e de vină și cine nu, într-o anumită situație? Prezentați fapte și opinii și nu judecăți de valoare! Informație jurnalistică este să tâmpești omul cu povesti politice? Îți aduc aminte, jurnalismul nu doar informează, analizează, investighează dar și recreează. Și în radio toate aceste abordări se combină perfect! Noi trebuie să le oferim oamenilor totul, iar ei decid ce aleg – politic, social sau psihologie! Nu e treaba ta să dictezi!
9. Alina Radu e timpul să te liniștești și să cobori cu picioarele pe pământ. Nu esti tu omul care să-i judeci pe toți – și pe jurnaliști și pe specialiști. Când ultima dată ti-ai murdărit papucii de glod discutând cu oamenii? Când ultima data tu personal ai făcut știri, analize, relatări reportaje? Ridica-te de pe scaun, munceste cot la cot cu reporterul, și apoi judecă dacă asta te face fericită!”, a scris Maria Dimineț. De menționat că șefa Ziarului de Gardă, Alina Radu, încă nu a venit nici cu o replică către jurnalista de la Sputnik.

La final, Maria Dimineț a adresat și un mesaj important pentru studenții de la jurnalism și jurnaliștii începători: “fugiți de jurnaliștii care își critică colegii de breaslă. Omul care nu are ce oferi, atacă! Omul care are ce oferi, te ghidează și te ajută să nu greșești! Nu vă lăsați manipulați de pseudojurnaliști care se ascund sub masca adevărului și dreptății. Citiți mult, nu doar literatură jurnalistică, documentați-vă, discutați cu oameni talentați și formați-vă propriile convingeri!”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share