Jurnalistul Nicolae Federiuc, despre licitația de la Aeroport: Pare o banală însușire cu japca a spațiilor, care îi face un mare deserviciu Maiei Sandu

Istoria legată de licitația cu privire de „reconcesionarea” spațiilor comerciale de la aeroportul din Chișinău pare o banală „înușire cu japca” a unor bunuri profitable. Opinia aparține jurnalistului Nicolae Federiuc, exprimată într-un editorial.

„Posibil ca această istorie să nu fi fost concepută ca un element de campanie, ci mai degrabă să fie o samovolnicie a unor coechipieri hrăpăreți ai actualului președinte. Dar, în mod cert, scandalul „reconcesionării” acestui obiectiv, care, de fapt, e o banală însușire cu japca a unor bunuri profitabile, în stil eminamente găinăresc, va trage foarte greu la cântar în această campanie electorală”, a amenționat jurnalistul.

Editorialistul mai scrie că „cei care au pus la cale bazaconia” legată de licitația de la aeroport i-au făcut Maiei Sandu un deserviciu uriaș.

„Cum va reacționa și cum se va spăla de această rușine vom vedea, cert este că numai asta nu-i trebuia acum. Apropo, istoria cu „mega corporația franceză”, care ar urma să facă investiții strategice la aeroport (fără ca acestea să fie cel puțin menționate în carietul de sarcini) și care, culmea! „trăiește” într-un cămin la Buiucani, ca o fantomă nevăzută, e atât de amuzantă, încât râd și câinii maidanezi. Cum poți fi atât de idiot?, explicați-mi și mie! Aștept ca istoria aceasta stupidă să ajungă și la urechile francezilor care dețin marca respectivă, „Lagardere”, să văd cum o comentează. O să fie interesant…”, mai scrie editorialistul.

Total
0
Shares
Total
0
Share