Katalin Kariko şi Drew Weissman au fost desemnați laureaţii premiului Nobel pentru medicină

Katalin Kariko şi Drew Weissman a fost desemnaţi, luni, laureaţii premiului Nobel pentru medicină pe anul 2023, scrie Agerpres.ro

Katalin Kariko (Ungaria) şi Drew Weissman (SUA) au fost recompensaţi pentru ”descoperirile lor despre modificările bazei de nucleotide care au permis dezvoltarea unor vaccinuri cu ARN mesager eficiente împotriva COVID-19 ”, a anunţat Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel la sediul Institutului Karolinska din Stockholm, Suedia.

Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină deschide seria acestor distincţii, atribuite în fiecare an la începutul lunii octombrie.

În 2022, premiul Nobel pentru medicină a fost atribuit paleogeneticianul suedez Svante Pääbo pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruţi şi evoluţia umană.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, aceste premii au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

În 2023, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 11 milioane de coroane suedeze (986.000 de dolari).

După atribuirea premiului pentru medicină, sezonul Nobel continuă cu premiul Nobel pentru fizică, pe 3 octombrie, urmat de premiul pentru chimie, pe 4 octombrie, înainte de mult aşteptatul premiu pentru literatură, pe 5 octombrie, şi de premiul pentru pace, pe 6 octombrie, singurul decernat la Oslo. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 9 octombrie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share