Politic

La 28 septembrie, Parlamentul Republicii Moldova va găzdui sesiunea adunării Parlamentare GUAM

Pinterest LinkedIn Tumblr

La 28 septembrie, Parlamentul Republicii Moldova va găzdui cea de-a 11-a sesiune a Adunării Parlamentare GUAM, care va avea loc la Chișinău.

Potrivit agenției INFOTAG, cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, la lucrările sesiunii vor participa delegații parlamentare din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (ODDE-GUAM) și ai Adunării Baltice.

Discuțiile vor avea loc în cadrul a trei panele de lucru, care vor dezbate perspectivele cooperării sectoriale între statele membre ale ODDE-GUAM, asigurarea securității informaționale în regiune, precum și interacțiunea statelor membre GUAM în cadrul organizațiilor internaționale. La sfârșitul lucrărilor vor fi adoptate documentele finale ale sesiunii.

Republica Moldova deține Preşedinţia Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM pe parcursul anului curent. Printre priorităţile președinției în exercițiu se regăsesc acțiuni de intensificare a interacţiunilor sectoriale în domeniile economie, transport, energie, securitate energetică, turism, afaceri interne, valorificarea oportunităților şi a schimbului de informaţii în domeniile educaţiei, ştiinţei, cercetării şi inovaţiilor, atragerea investițiilor, consolidarea dialogului politic între țări, precum și extinderea cooperării internaţionale.

În luna iunie, Moldova, intenționa să organizeze la Chișinău o ședință a Șefilor de Guvern ai țărilor membre GUAM, precum și un forum de afaceri cu participarea reprezentanților întreprinderilor mici și mijlocii. Totuși, acest lucru așa și nu sa întâmplat.

INFOTAG precizează: Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică a fost înfiinţată prin semnarea, la 23 mai 2006, în cadrul primului Summit al șefilor de stat GUAM de la Kiev, a Statutului (Cartei) acesteia. Până atunci, exista un For Consultativ, fondat în 1997, la Strasbourg, de către Preşedinţii Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului şi Republicii Moldova.

GUAM are drept scop dezvoltarea cooperării între state prin consolidarea stabilității și securității comune în spațiul european.

loading...

Comments are closed.