La Bălți s-a vorbit despre pericolul organizațiilor extremiste și teroriste pentru societate

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Nord,” a inițiat discuții cu elevii claselor VIII-IX din gimnaziul „Al. I. Cuza” din Bălți despre pericolul organizațiilor extremiste și teroriste pentru societate.

Totodată, cele două instituții au semnat și un acord de parteneriat. Acesta prevede derularea activităților educative și participarea școlarilor voluntari la desfășurarea activităților, precum și organizarea prezentărilor tematice și expozițiilor.

Procurorii PCCOCS ai Oficiului „Nord” au demarat în luna februarie campania de sensibilizare a elevilor claselor VIII-XII din mai multe instituții de învățământ. În cadrul atelierelor, sunt puse în discuție și motivele de prejudecată (divizarea nejustificată în grupuri sociale, în bază de etnie, religie, dizabilitate, defavorizare financiară) ce ar putea facilita adoptarea de către adolescenți și tineri a unor astfel de atitudini infracționale.

Campania de sensibilizare a fost inițiată inclusiv în contextul investigării de către Oficiul „Nord” al PCCOCS a acțiunilor unui grup cu activitate pe Telegram, care trimitea mesaje amenințătoare de supremație etnică către mai multe școli din Bălți, în februarie 2024. Așadar, în cadrul campaniei de sensibilizare, procurorii specializați îi îndeamnă pe adolescenți și tineri să evite contactarea membrilor grupurilor cu activități cu potențial extremist sau terorist, În context, acuzatorii de stat reamintesc publicului tânăr cazul recent comunicat despre PCCOCS privind destructurarea unui grup infracțional care promova fascismul și nega Holocaustul, pe Telegram, prin atribuirea statului de bănuit inclusiv unui adolescent de 17 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share