La cererea UE, Guvernul a aprobat instituirea Agenției Feroviare

În scopul implementării politicilor în domeniul transportului feroviar și al siguranței feroviare, Executivul a aprobat, astăzi, instituirea Agenției Feroviare. Constituirea acesteia este condiționată de angajamentele asumate în cadrul Acordului de Asociere RM–UE, transpuse în noul Cod al transportului feroviar, precum și în Planul de acțiuni privind restructurarea sectorului feroviar și a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”.

Agenția feroviară va avea atribuții de control și va emite autorizații de transport feroviar, autorizații de siguranță, certificate de siguranță și permise de mecanic de locomotivă. De asemenea, aceasta va fi responsabilă de punerea în funcțiune a subsistemelor structurale, care formează sistemul feroviar, va verifica dacă acestea sunt exploatate și întreținute în conformitate cu cerințele esențiale, va admite în circulație și va înregistra vehiculele feroviare.

Totodată, entitatea nou creată va elabora și aproba manuale, ghiduri și instrucțiuni tehnice privind siguranța, exploatarea și semnalizarea transportului feroviar și a elementelor infrastructurii feroviare.

Având în vedere că, până în prezent, nu există un organ abilitat cu funcții de control al condițiilor de desfășurare a transportului feroviar de pasageri, Agenția Feroviară va asigura și funcția de protecție a consumatorilor în domeniul respectiv.

Total
0
Shares
Total
0
Share