Actualitate

La Chișinău au fost discutate progresele proiectului regional UE „Inițiativa pentru apă a Uniunii Europene Plus”

Pinterest LinkedIn Tumblr

La Chișinău au fost discutate progresele proiectului regional UE „Inițiativa pentru apă a Uniunii Europene Plus” (EUWI+), înregistrate în perioada implementării (2016-2021), în cadrul unei ședințe a Comitetului de Supraveghere al proiectului.

În cadrul ședinței, Secretarul de Stat al MADRM, Valentina Țapeș, a transmis un mesaj de recunoștință Uniunii Europene, pentru suportul constant acordat țării noastre: „Pe parcursul implementării proiectului, datorită implicării active a partenerilor, au fost realizate progrese semnificative în îndeplinirea cerințelor stipulate în Acordul de Asociere. Schimbul de bune practici și experiența comunității europene, a facilitat procesul de consolidare a sistemului de gestionare a resurselor de apă din țara noastră, inclusiv prin aplicarea principiului de gestionare bazinală. Grație proiectului, au fost consolidate relațiile între instituțiile naționale de profil, precum și au fost extinse relații de colaborare între statele participante în proiect”.

Totodată, oficialul a menționat că, proiectul EUWI+ a oferit țării noastre suport în elaborarea politicilor și dezvoltarea instituțională; elaborarea și implementarea planurilor de gestionare a districtelor hidrografice; consolidarea și dotarea Laboratorului de Referință de Mediu; elaborarea normelor tehnice de proiectare, susținerea desfășurării Dialogurilor Naționale de Politici prin implicarea tuturor părților interesate în dezvoltarea domeniului resurselor de apă ș.a.

„Printre realizările cele mai importante obținute în perioada de implementare a Proiectului EUWI+ reliefez că, Republica Moldova a beneficiat de suport referitor la: actualizarea Strategiei de alimentare cu apă și sanitație și planul de acțiuni pentru implementarea acesteia pentru anii 2020-2024; actualizarea Programului național pentru implementarea Protocolului privind apa și sănătatea, elaborat în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; elaborarea și aprobrarea Planului de gestionare a districtului bazinului hidrografic Dunărea-Prut și Marea Neagră ciclul I și II al acestui Plan; elaborarea și aprobarea Codului de bune practici agricole pentru protecția apelor împotriva poluăriii cu nitrați din surse agricole; actualizarea standardelor de proiectare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare. Un suport considerabil a fost acordat în procesul de acreditare a Laboratorului de Referință de Mediu în conformitate cu standardul ISO 17025. Totodata, au fost elaborate ghiduri si manuale, precum și desfășurate o serie de instruiri a personalului din laboratoare. În perioada implementării proiectului, a fost asigurată sinergia cu alte programe în domeniul resurselor de apă, fiind menținut dialogul permanent inclusiv între partenerii de dezvoltare”, a subliniat Valentina Țapeș.

La rândul său, oficialii Comisiei Europene (DG NEAR) au apreciat progresele realizate în cadrul EUWI + , aducând mulțumiri partenerilor de dezvoltare și de proiect din țările Parteneriatului Estic și au menționat că vor oferi asistență și în viitor pentru soluționarea problemelor de mediu, în special în domeniul apei, în cadrul Parteneriatului Estic.

În cadrul ședinței au fost stabiliți următorii pași orientați spre asigurarea durabilității rezultatelor EUWI + și prioritățile în sectorul apei din țările Parteneriatului Estic. Astfel, șeful direcției Politici de Management Integrat al Resurselor de Apă, Andrian Delinschi, a prezentat necesitățile în domeniu, enumerând: consolidarea capacităților de implementare a politicilor, inclusiv, a capacităților instituționale; dezvoltarea și consolidarea monitoring-ului resurselor de apă; elaborarea Programului național de măsuri pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole (transpune Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole); elaborarea programului tehnic și de investiții pentru punerea în aplicare a cerințelor privind tratarea apelor urbane reziduale (Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale); delimitarea Aglomerărilor conform metodologiei aprobate (Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale); implementarea măsurilor din Planurile de gestionare a districtelor hidrografice; suport în consolidarea cooperării transfrontaliere.

În cadrul ședinței au participat reprezentanții Comisiei Europene, reprezentanții partenerilor de implementare (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE ONU), Consorțiul al țărilor UE (Austria și Franța) care include Agenția de Mediu din Austria (UBA) și Oficiul Internațional al Apelor din Franța (IOW/OIEau), precum și reprezentanții celor șase țări ale Parteneriatului Estic.

loading...

Comments are closed.