Social

La Comrat este creat Statul Major pentru gestionarea situației în urma precipitațiilor abundente

Pinterest LinkedIn Tumblr

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a creat la Comrat  Statul Major pentru gestionarea  situației în urma precipitațiilor abundente care au fost înregistrate pe 29 septembrie în sudul țării.

La fața locului pentru înlăturarea consecințelor ploilor abundente activează 155 de persoane cu 33 unități de tehnică. Acțiuni de pompare a apei din case, dar și eliberarea gospodăriilor de nămol sunt efectuate de salvatori, polițiști, carabinieri, soldați, dar și reprezentanți ai Autorităților Publice Locale.

Pentru deblocarea situației în orașul Comrat, dar și în localitatea Dezghinghea sunt dislocați 64 de salvatori și pompieri cu 11 autospeciale de intervenție. Angajații IGSU continuă să pompeze apa din subsoluri și gospodării pentru ca oamenii să poată reveni în locuințe.

Potrivit primelor informații de la fața locului precipitațiile au afectat 39 de gospodării și 5 depozite din UTA Găgăuzia dar și alte 10 locuințe din satul Dezghinghea. Comisiile pentru situații excepționale lucrează în teren pentru estimarea prejudiciilor. La fața locului situația va fi gestionată în continuare de IGSU.

Citește și: Armata Naţională intervine la Comrat pentru lichidarea consecinţelor inundaţiilor

 

loading...

Comments are closed.