La data de 1 septembrie 2023, 3 300 805 de moldoveni au drept de vot

Numărul de alegători incluși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la data de 1 septembrie 2023, este de 3 300 805, informează CEC.

Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3 300 805), 2 760 930 cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (272 925 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (266 950 persoane).

Total
0
Shares
Total
0
Share