La începutul lunii iulie va avea loc Târgul Universităţilor din România

Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP) va organiza la începutul lunii iulie Târgul Universităților din România.  Evenimentul este la cea de-a X-a ediție în acest an și are drept scop informarea absolvenților de gimnaziu și de liceu din Republica Moldova cu privire la admiterea la învățământul preuniversitar și universitar din România pentru anul 2021, transmite Moldpres.

Potrivit Federaţiei, Târgul Universităților se va desfășura în perioada 2-5 iulie, după cum urmează:  2-3 iulie – municipiul Chișinău, Aleea Clasicilor, interval 09:00 – 16:00; 4 iulie – municipiul Bălți, Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”, interval  09:00 – 16:00;  5 iulie – municipiul Cahul, Universitatea ,,B.P. Hasdeu”, interval 10:00 – 15:00.

În cadrul evenimentului, tinerii interesați să-și continue studiile în România vor avea ocazia să se informeze cu privire la procesul de admitere la studiile preuniversitare și universitare din România și să afle toate informațiile necesare despre perioada admiterii la Universitățile din România, numărul de locuri alocat pentru etnicii români, lista actelor necesare, criteriile de selecție a candidaților, precum și alte informații utile.

De asemenea, aceștia vor avea posibilitatea să interacționeze cu voluntarii celor 14 asociații membre ale federației, din cele mai mari centre universitare din România, care își fac studiile la una dintre instituțiile de învățământ din România și care vor împărtăși din experiențele proprii cu privire la studiile în România, viața de student, oportunități de voluntariat, de job, programe educaționale și culturale etc.

Voluntarii federației și ai asociațiilor membre, care fac parte din echipa de organizare a Târgului Universităților din România, se vor asigura de buna gestionare și desfășurare a evenimentului, ținând cont inclusiv de prevederile în vigoare la acea dată, privind combaterea pandemiei și de toate normele de siguranță.

„România acordă anual în jur de 5000 de burse pentru elevii și studenții din Republica Moldova și foarte multe facilități comparativ cu alți studenți străini: cazare gratuită sau aproape gratuită pentru tinerii admiși la buget, posibilitatea de angajare temporară, acces la programe culturale și educaționale de tip Erasmus, Work and Travel etc. Mai mult, continuarea studiilor în România este o oportunitate foarte bună pentru absolvenții de gimnaziu și liceu din Republica Moldova având în vedere prestigiul Universităților românești la nivel internațional cât și obținerea unei diplome recunoscute la nivel internațional, dar și posibilitatea de implicare în activități extrașcolare prin programe diversificate de voluntariat”, a explicat Cristin Murafa, președinte FTRP România.

Total
0
Shares
Total
0
Share