Actual

La inițiativa PSRM, Parlamentul a instituit facilități fiscale și vamale la importul vaccinurilor anti-COVID-19

Pinterest LinkedIn Tumblr

La inițiativa PSRM, Parlamentul a votat, astăzi, în două lecturi, un proiect prin care se instituie facilități fiscale și vamale la  importul și livrarea pe teritoriul Republicii Moldova a vaccinurilor anti-COVID-19. A fost modificată Legea pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal și Legea cu privire la tariful vamal.

Pentru întreaga perioadă a stării de urgență și/sau a stării de urgență în sănătate publică se instituie facilități fiscale și vamale la importul și livrarea pe teritoriul țării a vaccinurilor anti-COVID-19 procurate din resursele financiare ale statului prin scutirea acestora de TVA fără drept de deducere, taxa vamală și taxa pentru efectuarea procedurilor vamale.

Prin aplicarea mecanismului de realizare a facilităților fiscale și vamale proiectul de lege va încuraja agenții economici pentru a importa și livra pe teritoriul țării vaccinul anti-COVID-19 procurat din resursele financiare ale statului, argumentează autorii PROIECTULUI, un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PSRM.

Recent, Parlamentul a modificat Legea cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și a unor acte normative. Modificările operate permit procurarea vaccinurilor anti-coronavirus printr-o procedură simplificată și rapidă, cu derogare de la Legea privind achizițiile publice.

loading...

Comments are closed.