Social

La Parlament a avut loc, astăzi, prezentarea cărții „Lupii. Amintiri din Siberia”, scrisă de Margareta Cemortan-Spînu

Pinterest LinkedIn Tumblr

La Parlament a avut loc, astăzi, prezentarea cărții „Lupii. Amintiri din Siberia”, scrisă de Margareta Cemortan-Spînu. Cartea face parte dintr-o serie de lucrări ale autoarei, care conțin mărturii despre deportarea familiei sale și chinurile îndurate în Siberia. Lucrările au fost scrise în baza amintirilor autoarei, dar și ale altor persoane deportate.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

La ceremonia de prezentare a cărții, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a menționat că fiecare dintre noi are rude, cunoscuți care au trecut prin experiența deportărilor, iar istoria trebuie scrisă pentru a fi cunoscută și de generațiile actuale. „Experiența autoarei este una marcantă. Pentru cei interesați să cunoască mai mult despre această perioadă a istoriei, cartea este un punct de pornire, un moment de reflecție despre cum a trăit autoarea, ce a simțit și cum a expus această perioadă din viața sa, dar și din istoria neamului nostru”, a remarcat Tamara Gheorghița.

Prezentă la eveniment, Margareta Cemortan-Spînu a menționat că ideea de a scrie această carte i-a fost sugerată de poetul Grigore Vieru, ca urmare a lecturării articolului scris de autoare, intitulat „Mărul”. „Această carte am scris-o timp de trei luni. Cât am scris am plâns. Cartea redă detaliat cum am trăit acasă, cum ne-au deportat, cum am trăit în Siberia, revenirea acasă și ceea ce am găsit aici”, a declarat Margareta Cemortan-Spînu.

Câte un exemplar al cărții „Lupii. Amintiri din Siberia”, cu autograful autoarei, va fi expus la Muzeul și Biblioteca Parlamentului Republicii Moldova.

loading...

Comments are closed.