La Parlament a avut loc cea de-a doua etapă a programului de inițiere a deputaților de Legislatura a XI-a

Astăzi s-a desfășurat cea de-a două etapă a programului de inițiere pentru deputații de Legislatura a XI-a, aflați la primul lor mandat de parlamentar.

În cadrul acestei sesiuni de informare a fost abordată tematica procedurii legislative – dreptul  la inițiativa legislativă, examinarea, avizarea, dezbaterea și votarea proiectelor de acte legislative, dar și  documentarea și organizarea procesului legislativ – regulile de lucru cu documentele în Parlamentul Republicii Moldova.

Adițional, la solicitarea unui grup de deputați, a fost organizată și o sesiune de instruire cu privire la particularitățile completării și depunerii declarației de avere și interese personale în formă electronică, respectarea regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, moderată de Viorel Sochircă, șeful Direcției Evaluare, Prevenire și Implementare a Politicilor din cadrul Autorității Naționale de Integritate.

De menționat că, cea de-a treia etapă a programului de instruire pentru deputații de Legislatura a XI-a, aflați la primul lor mandat de parlamentar, urmează să se desfășoare în luna octombrie a acestui an și va avea ca tematici: acordul de asociere, controlul parlamentar, precum și alte subiecte de interes, la solicitarea fracțiunilor.

De remarcat că peste 56 din cei 101 deputați aleși la scrutinul parlamentar din 11 iulie 2021 sunt la primul  mandat de parlamentar.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share