Alte știri

La POȘTĂ ca la o mare întâlnire. O tânără scriitoare de la Chișinău descrie „interogatoriu” la care te supune VAMA, când primești un colet

Pinterest LinkedIn Tumblr

Soția jurnalistului de la Radio Europa Liberă, Alexandru Bordian, a descris pe facebook prin ce a trecut în incinta Oficiului Poștal, în biroul serviciului VAMAL, când intenționa să-și ridice o trimitere poștală care conținea un lot mic de cărți scrise chiar de ea.

Valentina Șcerbani, soția jurnalistului Alexandru Bordian, povestește cum ieri, pe data de 30 octombrie an curent, ar fi aflat că au sosit cărțile care i le expediase o editură din România. Însă serviciul Vamal din incinta oficiului Poștal, ar fi reținut cărțile autoarei, pentru că le-ar fi părut suspecte.

Dimineață au ajuns cărțile. A fost o surpriză să aflu că și astăzi cărțile pot fi reținute pentru că… par suspecte.

Tânăra scriitoare, povestește că după ce a semnat chitanța de recepționare la ghișeul Poștal, aceștia ar fi invitat-o în biroul Serviciului VAMA.

După vreo 15 minute, m-au chemat la un mic interogatoriu, evident.
— Ce ați primit? — Cărți.
— De la cine? — De la editură, Tracus Arte.
— Tracus Arte. — Da.
— Cine e autorul? — Sunt eu.
— Și ce cărți sunt acestea? — E un roman.
— Roman, zici. Ce fel de roman? — Roman.
— E de dragoste? — Nu e de dragoste.
— E politică, da? — Nu e politică.
— Dar ce e atunci? În două cuvinte. — E despre mama sau fiică, să zicem așa.
— Atunci e autobiografie. — Nu, nu este. E ficțiune.
(Doamna citește cu voce tare dedicația și răsuflă din greu. Închide cartea.)
— Dar de ce ați tipărit-o în România. — Pentru că așa mi-am dorit.
— De ce nu la noi? V-a costat mai ieftin? — Nu m-a costat nimic.
— Și cum? Ei au editorii lor acolo? Au editat-o și apoi v-au dat să vedeți? — Am editat împreună.
— Și totuși, de ce în România? — Acolo m-au acceptat. Dar de ce v-a părut suspect coletul?
— Pentru că-s mai multe cărți cu același titlu. Orașul promis…
— Toți autorii primesc niște cărți cu titlu gratuit. Așa e regula.
Doamna a mai răsfoit cartea. M-a întrebat ce mai scriu. I-am zis că e prima carte. După alte câteva întrebări (de proprie curiozitate) m-a lăsat să plec. Părea drăguță, într-un final, părea drăguță.

Pe final autoarea scrie: „după ce ne-am lămurit că nu prezint(ă) niciun pericol, am oricum mari emoții. Și dimineață, aveam sentimentul că merg la o mare întâlnire. În fapt, așa a și fost.”

 

loading...

Comments are closed.