Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că recunoașterea internațională a anexării Crimeei, Sevastopolului și a regiunilor Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson este o condiție esențială pentru încheierea unui acord de pace cu Ucraina. Într-un interviu pentru ziarul indonezian Kompas, Lavrov a precizat că aceste „noi realități teritoriale” trebuie formalizate legal și completate de garanții privind neutralitatea și statutul non-nuclear al Ucrainei.
Șeful diplomației ruse a acuzat extinderea NATO și apropierea Ucrainei de alianță drept cauze fundamentale ale conflictului și a insistat asupra „respectării drepturilor populației rusofone”, susținând că Kievul „extermină tot ce are legătură cu Rusia”.
În replică, ministrul ucrainean de externe, Andrei Sibiga, a respins declarațiile, afirmând că Moscova nu arată nicio disponibilitate reală pentru negocieri și continuă cu „ultimatumuri absurde”. Acesta a cerut partenerilor occidentali impunerea de noi sancțiuni dure împotriva Rusiei pentru a o constrânge să înceteze agresiunea.
Președintele Volodimir Zelenski a reiterat că Ucraina nu va recunoaște juridic pierderea teritoriilor ocupate, subliniind că eventuale discuții privind frontierele pot fi purtate doar direct cu Vladimir Putin.
Potrivit estimărilor occidentale, Rusia controlează în prezent circa 88% din Donbas și 73% din regiunile Zaporojie și Herson, echivalentul a aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei. Surse citate de Reuters susțin că Putin și-ar fi redus pretențiile, mizând pe o retragere ucraineană completă din Donbas și acceptând înghețarea frontului în sud, cu returnarea unor teritorii din Harkov, Sumî, Dnepropetrovsk și Nikolaev.