Lavrov a dezvăluit detaliile negocierilor dintre Rusia și SUA de la Riad

În 24 martie, în Riad, capitala Arabiei Saudite, au avut loc negocieri între delegațiile Rusiei și Statelor Unite, în format închis, pe durata a peste 12 ore. Subiectul principal al discuțiilor a fost securitatea navigației în Marea Neagră și reluarea inițiativei cerealelor, într-o formă ”mai acceptabilă pentru toți”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, informează telegraph.md, cu referire la Ведомости.

Potrivit lui Lavrov, pentru reluarea inițiativei, Rusia cere ”cele mai clare, cele mai concrete, verificabile și funcționale garanții și mecanisme”. El a subliniat că ”aceste garanții pot fi obținute doar printr-un ordin din partea SUA adresat președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski”.

Șeful diplomației ruse a menționat că Moscova a fost de acord cu toate solicitările președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan privind inițiativa cerealelor, inclusiv cu cererea lui Zelenski de a nu ataca infrastructura nucleară.

În cadrul negocierilor de la Riad, delegația rusă a reamintit că eșecul inițiativei cerealelor a fost cauzat de ”favorizarea Ucrainei” și că Moscova își dorește evitarea ambiguităților în acest proces.

Un alt subiect discutat a fost atacul asupra unei stații de măsurare a gazului din Sudja, despre care Lavrov a spus că a fost comis de Ucraina, în ciuda faptului că infrastructura energetică afectată este esențială pentru aprovizionarea Europei.

”Un nou atac al Kievului va duce la o reducere bruscă a livrărilor de petrol către consumatorii europeni”, a avertizat ministrul rus.

În ceea ce privește poziția europeană, Lavrov a comparat acțiunile actuale ale UE cu strategiile istorice ale lui Napoleon și Hitler împotriva Rusiei.

”Europa, sub conducerea Germaniei și a Ursulei von der Leyen, începe să ia în serios problema remilitarizării, investind sute de miliarde de euro”, a declarat Lavrov.

Referindu-se la memorandumului dintre Rusia și ONU privind eliminarea obstacolelor în calea exportului de cereale și îngrășăminte rusești, Lavrov a precizat că acesta va rămâne în vigoare până în iulie 2025. Totuși, a criticat abordarea secretarului general al ONU, António Guterres, afirmând că acesta ”caută portițe în sancțiunile impuse de Occident, în loc să ceară eliminarea lor”.

Negocierile dintre Rusia și SUA de la Riad au fost conduse de consilierul directorului FSB, Serghei Beseda, și de președintele Comisiei pentru afaceri internaționale a Consiliului Federației, Grigori Karasin, din partea Rusiei, în timp ce delegația americană i-a inclus pe Andrew Peek, director senior pentru Europa în Consiliul Național de Securitate al SUA, și Michael Anton, director pentru planificare politică în Departamentul de Stat. Potrivit presei internaționale, o declarație comună a celor două părți urmează să fie publicată în 25 martie.

Total
0
Shares
Total
0
Share